Ziua 26 şi concluziile

N-am prea apucat să fac mare lucru într-o jumătate de zi de muncă, Vineri, dar după ce m-au întâmpinat colegii de birou cu prăjitură şi cadou de plecare, numai de muncă nu am mai avut chef (niciunul). Aşa că am folosit puţinul timp rămas să povestim despre cum a fost şi pentru mine şi pentru ei această lună, şi să stabilim cum procedăm în continuare cu proiectul care se află acum într-un punct critic, pe la jumătatea drumului.

Pentru HR-ul de la Head Quarter a fost o premieră ca un responsabil HR din ţări să participe cu ei cot la cot la conceperea unui proiect global. De ambele părţi experienţa a fost plăcută şi extrem de utilă. Pe de-o parte, pentru că eu am fost singurul membru al echipei de 4 dedicat (aproape) exclusiv proiectului, munca lor zilnică nu a fost întreruptă în timp ce proiectul a avansat foarte rapid. Pe de altă parte mi-a permis mie să particip activ la dezvoltare astfel încât atunci când va trebui să îl implementez în România să nu am nicio întrebare fără răspuns. Am trecut printr-o implementare fără să fi participat la dezvoltare şi vă spun că sunt foarte multe necunoscute cu care trebuie să trăieşti. Nu şi de data asta. În al treilea rând s-a creat o legătură puternică între HR Head Quarter şi HR România, benefică de ambele părţi – eu pot conta acum pe sprijinul lor într-o altă măsură ca înainte (nu doar din obligaţie funcţională, ci şi din prietenie), iar ei s-au asigurat că mi-au transmis şi că am înţeles strategia firmei, şi că o să fiu avocatul acesteia în ţara mea. E un lucru necesar, pentru că HR-ul din ţări este cumva între ciocan şi nicovală: pe de-o parte este subordonat Directorului General al ţării şi urmăreşte interesul organizaţiei locale, pe de altă parte este subordonat HR-ului din Head Quarter şi urmăreşte strategia globală. Nu întotdeauna interesele locale coincid cu cele de la HQ, iar eu trebuie să am grijă să menţin echilibrul. De aceea este important să am o relaţie bună de ambele părţi.

După ce am primit un speech de despărţire, în care îmi mulţumeau pentru ajutorul meu chiar şi în activităţile care nu intrau în responsabilitatea mea şi eu le-am mulţumit pentru oportunitate şi sfaturi, că au fost foaaaarte drăguţi, am venit tot un zâmbet pe avion şi nu m-au deranjat nici bebele din faţă şi nici cel din stânga, care au urlat absolut tot drumul, ci dimpotrivă m-au amuzat. Aşa că am încheiat cu mare satisfacţie o experienţă deosebită, 26 de zile în Fischamend, lângă Viena. Ş-am încălecat pe-o şa, şi v-am zis povestea-aşa!

ZIua 25

E dminineaţa zilei 26. Aseară mi-am luat şeful din România de la aeroport, am condus înapoi în timp ce discutam în germana probleme de serviciu şi îmi era şi rău (sunt mândră de abilităţile mele de şoferie :D ), aşa că nu mi-a mai ars de scris când m-am întors la hotel. Cu ocazia asta am dat şi maşina mai departe, aşa că acum aştept o colegă de birou să mă culeagă. Nu ştiu de ce m-oi fi trezit la 6... Mi-am terminat bagajul, am şi mâncat şi încâ mai sunt 30 de minute până vine colega.

Mă aşteptam să fie pustiu la masă la nici 7 când am fost. Da de unde! Ca în fiecare weekend e plin de asiatici. De data asta aproape toţi şi-au adus de mâncare nişte pahare cu tăiţei de-ai lor, peste care toarnă apă fierbinte. Cum o fi să mănânci supă de dimineaţă? Foarte curioase obiceiurile gastronomice între popoare. Cred că le e destul de greu să se adapteze totuşi, că ştiu că şi nouă ne-a fost greu să ne adaptăm în China. În afară de orez şi nişte ouă fierte în sos de soia (cred că soia era, că erau negre), nu am recunoscut absolut nimic! În plus nu existau tacâmuri!! Majoritatea colegilor au renunţat să mai mănânce la hotel micul dejun şi şi-au petrecut cele 12 zile în KFC şi MacDonald’s. Până şi ăştia îşi adaptaseră meniurile şi ofereau supă de alge şi alte câteva chestii cu iz local. Noroc că erau poze în dreptul mâncărurilor, să ne orientăm. În unele locuri, când ne veneau venind în gaşcă, scoteau rapid de sub tejghea meniuri in Engleză. Aşa am petrecut 12 zile de dureri de stomac în China!

Sunt curioasă dacă printre toţi asiaticii care s-au perindat luna asta pe la hotelul meu sunt şi japonezi. Îa-s fi întrebat cum se simt. Nu îi ştiu deosebi, pentru mine toţi asiatici sunt la fel. Doar pe tibetani îi mai recunosc, că sunt niscaiva mai bronzaţi şi au o faţă umpic mai lunguiaţă. Acum îmi dau seama că şi Mircea are ochi de asiatic. Mai ţin minte că eram în curte la Clubul Elevilor şi m-a întrebat unde e sala de informatică. M-am gândit atunci că are ochi ciudaţi şi l-am ţinut minte. Long, long time ago. 

Cred că de la Clubul Elevilor am rămas cu dansurile populare. Deşi nu am dansat niciodată în grupa lor, aveau repetiţii înaintea noastră şi din când în când ne ruga coregraful să mai ţinem locul fetelor care lipsesc. Ştiam pe de rost dansurile lor, inclusiv Căluşarul băieţilor (cel ardelenesc, care difera considerabil de cel oltenesc). Oare ce mai face domnul Maier, s-o mai ocupa de dansuri la Sebeş? Ştie careva?

Ziua 24

Am reuşit să prind în parcare maşina proprietarului.

 

 Pe lângă faptul că arată tare, mai şi merge tare, este si environmentally friendly, adică nu emite CO2. Am uitat să întreb colegii care este combustibilul folosit, dar ştiu că nu e benzină sau motorină. În spatele maşinii în poza se vede de altfel şi sursa de alimentare, dar nu scrie nimic concluziv pe acolo.

În altă ordine de idei, azi a murit Elizabeth Taylor. Cred că doar Sofia Loren mai e în viaţă din perioada Clasicismului hollywoodian. Nu ţin minte să fi văzut vreun film cu Elizabeth Taylor dar ţin minte un documentar despre viaţa ei, pe care l-am văzut nu demult. Mi-a rămas în memorie că este prima actiţă (primul actor de la Hollywood) care să fi primit 1 milion de Dolari onorariu. Filmul – Cleopatra. 

 

Atât au insistat ca ea să joace pe Cleopatra încât, ca să scape de ei, a spus că acceptă doar pentru un milion de Dolari. Ce să vezi, i-au oferit şi chiar a acceptat. A durat vreo trei ani să toarne filmul, că e o producţie grandomană.

Ziua 23

AMR 3. Vineri la 5 am avionul de înapoiere şi caleaşca cu vizitiu pentru transfer la Călăraşi. Sunt total pe lângă cu ce s-a mai petrecut în ţară, nici ştiri nici evenimente nu mi-au deranjat şederea. Am intrat la un moment dat pe realitatea.net atunci când Japonia era prioritate 0 pentru toate canalele de aici – vroiam doar să văd cum se scrie „Fukoshima“, nu îmi făceam iluzii că o să aflu ceva ce nu ştiu deja – şi ca primă ştire pe site era ceva cu o poza de-a lui Boc şi cuvântul „moţiune“ în titlu. Priorităţi... Cel mai mult sunt curioasă dacă s-a publicat în sfârşit Codul Muncii, dar cu toate astea nu o să studiez problema mai devreme de Sâmbătă. Mi-am adus aminte că mai vroiam să scriu că e un mit că mâncarea e mai ieftină în străinătate. Nu-i adevărat, e la fel sau chiar mai scumpă. Între timp au intrat şi la noi supermarketurile mai ieftine cu mărcile proprii şi mai ieftine (gen Plus, Penny, MiniMax, Spar) astfel încât suntem minim pe picior de egalitate. Serviciile sunt oricum muuult mai scumpe „dincolo“ şi salariile nu sunt chiar atât de mari pe cum s-ar crede. Chiriile în schimb mult mai mari ca la noi. Garsonieră mobilată în Viena 1000 EUR, salariu cam 1500-1800 pentru o persoana cu experienţă până în 5 ani într-un domeniu nu de nişă.

Zilele 19, 20, 21 si 22

Facem un 4 in 1 astăzi, cu scuzele de rigoare. A fost un weekend al naibii de friguros, în care ne-a bătut vântul până am răcit, şi azi ca să îmi facă în ciudă a ieşit şi soarele şi s-a încălzit considerabil. Noroc că am la mine ultimul Fervex supravieţuitor din cutia cumpărată în Octombrie la Barcelona, unde a fost vreme la fel de naşpa şi unde la fel am răcit pe străzi.

Weekendul ăsta am apreciat conceptul de Park & Ride, adică îţi laşi maşina într-o mare parcare supraetajată de lângă o staţie de metrou şi îţi continui călătoria spre centru cu metroul. Foarte practic şi foarte ieftin, 3 EUR pe zi parcarea, 10 EUR abonamentul de 48h la metrou.

Ne-am plimbat, am vizitat muzee, am mâncat, ne-am mai plimbat, am mâncat îngheţată (a meritat răceala!!), am băut ceai şi am cumpărat suveniruri. Mi-am luat şi o mini carte de bucate cu cele mai cunoscute reţete austriece (pe care le-am şi gustat luna asta), aşa că pentru Angheli şi Ţiripani asta se traduce în viitoare cine la noi acasă ;)

Neapărat trebuie să recomand Haus der Musik tuturor care vizitează Viena, un muzeu interactiv al sunetelor şi al muzicii, o combinaţie de clasic şi futurist, foarte foarte tare! Am un filmuleț cu Aldoiu dirijand Filarmonica din Viena dar după 1,5 ore de upload aseară și o noua tentativa in dimineata asta ma dau batuta - netul e prea prost. 

Am mai fost la muzeul lui Freud, de care mă declar dezamăgită. E prezentat foarte sec, deloc interesant, după gustul meu, şi cu prea multe date biografice. Mă interesa să aflu mai multe despre psihanaliză şi despre lucrările sale, dar nu a fost să fie.

Duminică am vizitat Schönbrun, pe care mi-l închipuiam undeva într-o margine de oraş, la buza pădurii. Oraşul s-a extins însă atât de mult încat acum palatul e practic o enclavă în oraş. Grădina devenită parc public este foarte frumoasă şi folosită ca pistă de alergare pentru joggeri, iar palatul roieşte de vizitatori încă de pe acum. 

A fost destul de aglomerat înăuntru, mult mai aglomerat ca la Hofburg, care mie mi-a plăcut mai mult. Nu a fost nimic la Schönbrunn să nu fi văzut deja la Hofburg, dimpotrivă, sunt chiar mai multe de văzut la reşedinţa de iarnă. Deci dacă ajungeţi în Viena şi vreţi să vedeţi cum trăiau Habsburgii de pe urma taxelor pe care le luau şi din Ardeal, atunci recomand să vedeţi întâi Schönbrunn şi apoi Hofburg.  

La serviciu continuu pe frontul Talent Management şi dezvolt un chestionar pe baza căruia să evaluăm potenţialul de dezvoltare al angajaţilor. Vineri plec şi deci trebuie să fie gata până atunci, aşa că sunt destul de ocupată. Chiar dacă prototipul de chestionar va fi gata Vineri, proiectul în sine nu va fi copt decât în cel puţin încă o lună. Singurul regret că plec este că proiectul va suferi o încetinre considerabilă a ritmului de dezvoltare. Până acum eu eram singurul membru al echipei dedicat acestui proiect, ori de Luni o să îmi reiau dedicarea către munca de HR-ist în organizaţia din România. Trebuie să găsesc timp să merg în paralel cu ambele şi din Bucureşti. Aici mi-a fost ce-i drept destul de greu să mai fiu la curent cu ce s-a întâmplat în ţară, dar invers nu e decât strict o problemă de timp. Poate cinele la noi acasă vor suferi totuşi puţină amânare...

Ziua 18

Şeful mare a fost astăzi în delegaţie în Bulgaria şi se pare că şi aici lumea e mai relaxată când nu e şeful, chiar dacă şeful însuşi are un stil relaxat. Drept urmare am povestit astăzi mai mult ca de obicei cu colegii de birou, ne-am comandat chiar shushi la prânz şi am mâncat toţi în birou povestind în continuare.

Suntem 3 fete şi un băiat în birou (mă rog, eu sunt singura „fată“, singura sub 30 de ani) aşa că poveştile curg uşor. De dimineaţă l-am auzit pe coleg vorbind la telefon cu ceva prieten de-al lui, punând la cale planuri de cadou pentru un alt prieten comun care se căsătoreşte. Aşa că l-am întrebat cam cum sunt nunţile la ei şi la ce fel de cadouri se referea.

Interesante obiceiuri, deşi nu ştiu dacă să le numesc „obiceiuri“, că asta mă duce cu gândul la folclor, ci să le zicem uzanţe. Aici nunţile sunt mici, undeva între 50 şi 100 de invitaţi, şi sunt practic petreceri între prieteni. Rar vin multe rude. Ca şi la noi, cadourile sunt din ce în ce mai puţine sub formă fizică şi din ce în ce mai mult în bani. Faza dură e că se încorporează asta în invitaţie. De exemplu un cuplu care se căsătoreşte după ceva ani de locuit împreună şi care nu mai are nevoie de veselă sau chestii domestice (căci pe acolo se învârt cadourile) va scrie în invitaţie că vrea să îşi cumpere te-miri-ce sau vrea să meargă în luna de miere te-miri-unde şi, împachetat frumos, va tansmite mesajul că preferă banii transferaţi în contul cutare.

Colegul acesta povestea că la nunta lor au spus că vor o lună de miere exotică, pe o insulă a cărui nume nu îl mai auzisem şi pe care deja l-am uitat, şi unii dintre prieteni au avut o idee drăguţă de a le finanţa excursia: a printat o poză super mare cu insula şi a tăiat-o în bucăţi de puzzle şi apoi a vândut înainte de nuntă invitaţilor bucăţile de puzzle la un preţ care să acopere în total excursia.

„Cinstea“ lor se ridică pe la 100 EUR de cuplu, modest. Pe de altă parte ei nu au conceptul ăsta de nuntă ca ajutor pentru un bun start în viaţa în doi. E mai mult o petrecere între prieteni, pe care nu vrei să îi sărăceşti, că oricum vin de departe şi trebuie să îşi acopere şi cazarea şi transportul şi alte cele. La nunta la care merge colegul ăsta vin invitaţi din Austria, Scoţia şi Africa, pentru că mireasa e austriacă, mirele scoţian şi locuiesc de 5 ani în Africa (nici măcar Africa de Sud). În mod tradiţional în Austria nunta se organizează la mireasă acasă şi e plătită de părinţii ei. Dar şi aici au evoluat lucrurile, căci căsătoriile au loc după 30 de ani, şi îşi pot permite mirii de cele mai multe ori să îşi plătească petrecerea. Chiar dacă cinstea e mai mică, preţul nunţii în schimb e la fel de mare ca şi la noi.

Şi după ce am mai muncit puţin ne-am comandat sushi şi am continuat discuţiile, dar de data asta despre energie nucleară. Am văzut că subiectul ăsta nu a avut trecere la mine pe blog, aşa că nu mai intru în detalii, ci mă duc să îl iau pe Dan de la aeroport.

În contul zilelor 16 si 17

Na, că s-a întâmplat nenorocirea... Şi nu numai că sistemul de răcire al reactorului 4 de la Fukushima a cedat complet şi radiaţiile se împrăştie în voie în zonă, Japonezii mai au parte şi de incendiu la centrală, care face ca radiaţiile să pătrundă şi mai mult în atmosferă ridicându-se mai jus. Asta creşte considerabil raza de acţiune a radiaţiilor.

Ca nişte Samurai au rămas 50 de experţi la faţa locului să facă tot ce pot ca reactoarele care încă nu au cedat definitiv să nici nu o facă. Cică s-ar fi întors în centrală de bună voie şi, dacă mă gândesc la codul de onoare al Samurailor şi moştenirea pe care au lăsat-o, pare foarte plauzibil ca cei 50 să se fi sacrificat din patriotism, pentru un bine mai mare.

Pe pământ european, nemţii au decis să scoată din reţea 7 centrale nucleare construite înainte de 1980. Ca fapt divers, noi avem una singură iar reactorul doi a fost pus în funcţiune dupa 2000. Cârcotaşii deja clasifică decizia Cancelarei drept atragere de voturi, căci se apropie alegerile. Ce ţi-e şi cu lumea asta, ba sunt în stradă cerând închiderea centralelor nucleare, ba condamnă închiderea ca şi cumpărare de voturi. Deşi medicii şi alţi specialişti spun că nu ar trebui să fim şi noi în pericol, lumea cumpără pe aici într-o frenezie iod, după cum văd la ştiri.

Colegii mei de la serviciu nu au nicio treabă şi sinceră să fiu nici eu. Faza dură e că nu cred că toţi japonezii sunt conştienţi de gravitatea situaţiei. Din dorinţa de a nu se crea panică, informaţia e transmisă la populaţie cu ţârâita. Colegul meu de birou are o cunoştinţă a cărei fiice este acum la studii în Japonia, undeva în sud. Părinţii o tot sună să vină înapoi dar zice că nu e chiar aşa rău acolo în Sud şi că vrea să mai rămână. No... ?!?!

Ziua 15

După luptele civile din Egipt, cutremurul din Noua Zeelandă, încă nişte lupte civile in Libia şi alte state arabe, cutremurul cu tsunami şi radiaţiile iminente din Japonia, nu pot decât să fiu incredibil de recunoscătoare că trăiesc în Europa! Nu o să vreau să vizitez Asia prea curând, Egiptul era oricum în afara listei şi aş adăuga aici şi SUA, sau cel puţin oraşele principale şi Tornado Alee. 

De parcă un cutremur de magnitudine 9 (nouă!!!!) nu era suficient de distructiv, tsunami a ras totul de pe coasta Japoniei. Am văzut o mulţime de imagini şi filmări, că am canale internaţionale de ştiri la hotel şi numai despre asta se vorbeşte, dar toată distrugerea o să pălească atunci când centralele nucleare afectate de cutremur o să cedeze. Din câte înţeleg sunt deja 3 centrale afectate, fiecare cu cel puţin două reactoare din care cel puţin câte unul şi-a pierdut sistemul de răcire. Toţi compară situaţia cu Cernobîl, cu 30 de Cernobîluri.

Vreau să cred că Japonia, la nivelul înalt de tehnologizare pe care îl are şi la fraternizarea sa cu cutremurele (1500 pe an, adica 5 pe zi) a construit centralele nucleare astfel încât să reziste la cutremure severe, şi mai vreau să cred că motivul pentru care turnurile de racire nu au rezistat e pentru că la o astfel de magnitudine e imposibil să reziste ceva, nu ca Japonia nu ar fi luat toate măsurile de precauţie posibile. Plecând de la premisa că abia acum s-a constatat în mod cert şi irefutabil că nu ai cum să securizezi centralele nucleare împotriva cutremurelor, vreau să mai cred că se va renunţa la exploatarea energiei nucleare în zonele de risc seismic.

Pe aici deja au început proteste în faţa centralelor nucleare şi populaţia, care oricum era temăoare la adresa lor, acum a primit apă la moară şi se consideră îndreptăţită să ceară închiderea lor. Eu nu aş merge atât de departe. Până una alta exploatarea nucleară este cea mai ieftină şi rapidă metodă de a produce electricitate, şi în condiţii normale este şi o metodă sigură. Sunt în schimb de părere că ar trebui sporite măsurile de securitate – de la securizarea instalaţiilor şi a clădirilor şi până la ultra-instruirea personalului. Dacă ar fi după mine aş construi pereţi de plumb în jurul fiecărei centrale, pentru orice eventualitate! Dar asta e pentru viitor; deocamdată ne pregătim să facem faţă unui nor de radiaţii şi să sperăm că peste 10 ani nu o să ne trezim cu cancer. Hai noroc!  

Ziua 14

Pentru azi ne-am propus să nu ne propunem ceva anume de vizitat ci să pornim pe jos dintr-un loc şi să ne ducem pe unde ne duc străzile. Şi străzile ne-au dus la Hofburg.

După ce weekendul trecut am trecut pe acolo în speranţa de-a vizita palatul şi am fost dezamăgită să văd că palatul este un muzeu de artă şi Biblioteca Naţională, azi am ajuns din întâmplare la intrarea de unde chiar se poate vizita partea amenajată de palat. E prea mare, no... 

9,9 EUR pentru Muzeul de Argintărie, Muzeul Sisi şi Apartamentele Imperiale, audioghid inclus. Mişto amenajat, mi-a plăcut. Prima parte, cea cu argintăria, expune o grămadă de veselă, tacâmuri, oale şi alte accesorii pentru masă care au aparţinut curţii. Mult argint şi argint aurit, prea mult pentru puterea mea de înţlegere. Nu vă puteţi închipui câtă opulenţă în jurul servitului mesei... Am făcut nişte poze, că aici încă era permis:

Muzeul Sisi cred că mi-a plăcut cel mai mult, pentru că mi-a corectat imaginea pe care o aveam despre împărăteasă. Bineînţeles că am văzut filmul Sisi cu Romy Schneider, că în copilărie devoram canalele nemţeşti şi în fiecare an dădeau filmul ăsta pe Sat 1, şi bineînţeles că am trăit cu impresia că filmul corespunde realităţii. Dar se pare că nu e aşa. Elisabeta nu a fost nici pe departe atât de iubită sau atât de plină de viaţă precum filmul o lasă să pară, dimpotrivă. La cât de retrasă devenise, aproape sociofobă cu gânduri de sinucidere, mi s-a mai părut ciudat că era obsedată cu frumuseţea proprie şi cu menţinerea greutăţii. La 1,72 m înalime avea cică 45 kg şi o talie de 51 cm. Asta îmi vine greu să cred, 51 cred că are o copilă de 12-13 ani; probabil se strângea în corsete. De unde obsesia asta pentru a fi slabă acum 150 de ani? Credeam că boala asta a apărut odată cu televiziunea. O altă chestie pe care nu o ştiam e că a fost asasinată, în mod stupid de un dubios, cumva similar cu cazul Kenedy sau John Lenon.

Anyway, a durat ceva vizita dar ne-am pornit din nou la drum, pe alte străzi până am dat de una din muuuultele Gelaterii. Doamne ce îngheţată bună este pe aici!!! Cel mai mult îmi place cea Topfen, adica brână de vaci, care zici că e cheesecake :D  În combinaţie cu nucă e divină! Şi tot mergând cu îngheţata în mână am ajuns la un moment dat şi în Prater, parcul lor de distracţii. Vată de zahăr, popcorn, comedii, fum de grătar – cu ochii închişi aş fi putu jura că sunt în Satul de Vacanţă din Mamaia. Dar la atât se limitează similitudinile, căci comediile în sine sunt într-o cu totul altă ligă. Ãsta m-a dat pe spate:

Ziua 13

Ziua 13 fără ghinion. Nu că aş fi eu superstiţioasă, ci pentru cititorii superstiţioşi, ca să le demonstrez că nu e cazul să mai creadă în superstiţii.

Ieri a venit Dani să mă mai scoată în lume, drept urmare astăzi ne-am pornit la drum. Shopping, inevitabil. Lângă Viena la vreao 40km e Parndorf, renumit pentru foarte marele Outlet Center. Este chiar mare, construit el însuşi ca un fel de localitate. Până acolo am fost pe autostradă, că doar a fost Dani cu mine să citească indicatoarele, şi anunţ cu mândrie că am folosit în premieră şi viteza a 6-a!! 

Deşi mare, am terminat destul de repede cu Pandorf. Sunt multe magazine dar cele mai multe sunt foarte scumpe. Ne-am luat fiecare 2-3 mărunţişuri şi am plecat spre Viena. Am repetat mişcarea cu parcatul la aeroport şi trenul până în centru şi am atacat Maria Hilfer Strasse, una dintre cele două alei comerciale extra-aglomerate. Eeee.... aici e marfa :) 

Până la urmă nu ne-am întors cu mâna goală, dar nici pe jumătate atât de plină pe câte haine a probat Dani. Fata are antrenament, eu însă mi-am pierdut rapid răbdarea. Prea multă agitaţie pentru mine, parcă era goana după aur şi ce rămânea în urmă... dumnezeu cu mila. De exemplu Deichmann, unde am făcut o poză pe furiş:

Mâine o să facem totuşi şi pe turistele.

Ziua 11 si Ziua 12

Din 6 persoane câte eram în birou când am venit, două s-au mutat în alt birou, două sunt bolnave şi acasă deja de 3 zile şi una a fost cu treabă în Ucraina. Drept urmare ieri am fost singură cuc în birou. Noroc că biroul şefului e chiar lângă şi ne-am mai întâlnit de două ori şi am mai povestit una-alta, că altfel ar fi fost al naibii de plictisitor. Singurul lucru frumos de ieri a fost apusul de soare, pe care îl văd de altfel în fiecare seară de pe geamul biroului, dar ieri am avut timp să îl admir în voie: soare enorm si portocaliu, turnul de control al aeroportului, avioane care decolează exact înspre soare, cerul în culorile curcubeului. Mai frumos ca o vedere. Aşept să vină Dan cu aparatul foto să fac câteva poze.

Astăzi a fost cea de-a doua şedinţă de lucru pentru proiectul principal la care lucrez. Trebuia să fim 4 participanţi, dar a patra persoană e din cele bolnave şi absente. Chiar şi aşa am reuşit să facem mari progrese. Am mai spus că îmi plac şedinţele? Întotdeauna mă motivează! Pentru astăzi a trebuit să fac un fel de cercetare despre mai multe subiecte, ca să putem analiza opţiunile şi să luăm nişte decizii. Mi-am făcut bine temele, am adus informaţii şi din experienţele anterioare, le-am adaptat, am mers şi un pas mai departe şi am propus şi o metodă de a ne dezvolta un instrument propriu. Le-am structurat bine, într-o ordine anume, le-am ambalat frumos într-un powerpoint, m-am ocupat de fiecare detaliu estetic din prezentare, şi am avut succes! A fost perfect – pe baza celor prezentate am dezbatut alternative, şeful şi colegul, că sunt mai vechi, au venit cu informaţii despre ce s-ar potrivi companiei pe baza cărora am putut lua decizii şi am stabilit paşii ce trebuie urmaţi în continuare. Şi pentru că au fost foarte mulţumiţi de cum am lucrat, am onoarea pe data viitoare să fac un prototip de instrument, după metoda pe care am propus-o, pe care apoi să îl folosim în cadrul proiectului la nivel global!!

I’m loving it! În sfârşit se dovedesc utile grămezile de proiecte din facultate şi de la master, care oricum îmi plăceau cel mai mult, şi care multora li se par de umplutură. Ce mişto e când poţi din când în când să faci câte ceva la care te pricepi şi îţi place.

Ziua 10

La ştiri continuă reportajele despre postul Paştelui. Alte chestii care le fac plăcere şi la care austriecii sunt dispuşi să renunţe de dragul postului: cafea, bere, cipsuri, bratwurst, bârfă, sex, facebook, smartphone. Mor de râs.

Rămânând în sfera comicului, m-am distrat copios citind astăzi următoarea srisoare de intenţie:

Buna ziua
Caut un loc de munca dar se pare ca nimeni nu imi ofera nici o sansa.Rog foarte mult o sansa sa arat ce pot sa fac !!!Doresc foarte mult un loc de munca
Va multumesc
o zi buna

(băiat, 24 ani, 3 sau 4 locuri de muncă până acum)

Am publicat pe un portal de joburi un anunţ de recrutare unde am cerut ca CV-urile să fie trimise, împreună cu o scrisoare de intenţie în engleză, direct la adresa mea de email. Inventarul după 3 zile: 2 aplicaţii prin email :) , 57 pe portalul respectiv :/, 0 care să îndeplinească cerinţele postului sau să explice de ce totuşi consideră că ar fi potriviţi :( . Şi asta pentru un job în vânzări!! E haios da’ nu prea...

Ziua 9

8 Martie – La Multi Ani!

Multă vreme am avut dubii dacă este ziua femeii sau ziua mamei. La grădiniţă şi în clasele primare trecea drept ziua mamei şi făceam diverse chestii la lucru manual cu această ocazie. Era şi un bun prilej pentru fotografi să facă un ban cinstit. Mai ştiţi pozele alea în clasă, fiecare aşezat în bancă în faţa unui caiet deschis, ţinând stiloul în mână şi zâmbind în aparat? Yep... de 8 Martie au fost făcute şi alea. Eu am una singură de felul acesta, şi pe lângă caraghioşenia decrului, îmi mai stătea şi părul ca la arici.

În Austria nu se serbează 8 Martie, deşi pe undeva scrie şi la ei că ar fi ziua femeii astăzi. În schimb au o zi de petrecere azi - Faschingdienstag, adică Marţea Carnavalului, ultima zi de Fasching, care a început în Noiembrie. Din câte îmi dau seama e o zi de dezmăţ înainte de Lăsata Secului, că de mâine începe şi la ei Postul Paştelui. Mi-au spus colegii de la serviciu, şi apoi am văzut si la ştirile lor interviuri pe strada, că în perioada postului fiecare se angajază la propriul regim. Religia interzice doar carnea, dar şi această regulă e mai mult orientativă. De exemplu un coleg a zis că renunţă la orice formă de alcol în postul ăsta, altă colegă zicea ca o să mai micşoreze porţiile şi un popă la TV a zis că renunţă la dulciuri, că alea îi plac cel mai mult.

Regulile religioase aici sunt mai lejere dar lumea e mai înţeleaptă. Nu pot să nu mă gândesc la musulmani şi la cât de fanatici unii dintre ei sunt. Concluzia pe care o trag e că stricteţea nu îşi atinge scopul când vine vorba de religie. Dar din păcate nu o să apuc să văd ziua în care religia nu o să mai abuzeze de influenţa sa. 

Ziua 8

Mănânc piure de fructe şi mă uit la Desperate Houswives dublat în germană. Înainte am văzut Scrubs şi Two and Half Men, tot în germană.

Cum doamne iarta-ma să dublezi Scrubs?!? Mă gândesc că n-or dubla filmele în loc să le subtitreze pentru există o proporţie mare de analfabeţi, nu? Atunci de ce te-ai chinui să dublezi un film plin de jocuri de cuvinte, când o subtitrare ar fi şi mai simplă şi mai educativă? Îmi aduc aminte că o mare parte din germana pe care am învăţat-o în copilărie a fost de la televizor. De altfel şi engleza voastră este învăţată într-o mare parte tot de la televizor. La noi aproape oricine ar fi înstare să dea instrucţiuni în engleză unui turist rătăcit, pe aici sau prin Germania însă lumea nu e atât de competentă lingvistic. 1-0 pentru România.

Ziua 7

Azi doar imagini, dar pe Facebook:  Poze Fischamend

Ziua 6

Iar n-am avut net aseara, deja devine enervant...

Weekend, fir-ar să fie. Ultimul lucru pe care mi-l doream, singură în Fischamend. Dar e Sâmbătă, ce să-i fac, sunt foarte aproape de Viena, am un tichet permanent pentru parcare la aeroport, aşa că mă duc să pierd vremea în centrul Vienei. Din fericire am de pierdut o vreme însorită, deşi rece.

N-am GPS dar şi dacă aş avea tot nu m-aş aventura prin Viena cu maşina, aşa că mi-a împrumutat şeful cartela lui pentru parcare permanentă la aeroport. Mi s-a părut şmecheră ideea cu cartelele astea: firma şi-a făcut practic abonament de parcare pentru întruna din multele parcări supraetajate din aeroport, şi beneficiază de aceste cartele angajaţii care zboară frecvent în călătorii scurte de afaceri (cum ar fi Directorul HR). A fost foarte drăguţ şi nu doar mi-a dat cartela ci m-a şi condus (adică am mers cu maşina mea în spatele lui) într-o seară să văd cum ajung şi cum plec de acolo – destul de complicat. Super şef! Azi am făcut mişcarea, am lăsat maşina în parcare şi am luat trenul din aeroport până în centru.

Cu toată germana pe care o vorbesc nu am reuşit totuşi să îmi iau biletul bun. Am zis că nu mă complic cu sectoarele lor, că nu şiu ce împărţirea supărării o au la transportul în comun, şi mi-am luat un bilet pe care scria Viena 48h. Am zis că e valabil pe toate liniile 2 zile şi cu asta scap. Cum pleacă trenul apare şi controlorul şi îmi spune că biletul meu nu e suficient, pentru că de la aeroport până la prima staţie nu este Viena ci e zonă suburbană, iar biletul meu nu acoperă decât Viena. Am rămas mască. L-am întrebat dacă scria asta la automatul de bilete şi nu am văzut eu? A zis că nu scrie dar că e datoria mea să mă informez despre cum stau lucrurile. De acord, dar dacă nu aveţi decât automate iar alea nu mă informează, de unde să ştiu? A vrut iniţial să-mi dea amendă de 65 de Euro, pe care am vrut să o plătesc, dar până la urmă mi-a taxat doar 1,8 EUR pentru porţiunea fără acoperire. Probabil am avut o faţă disperată... Oricum, mi-a stricat puţin ziua, nu e prima oară de când sunt aici când nu sunt în stare să mă descurc (vezi episodul autostradă). Parcă e Bucureşti 2003 din nou, când m-am urcat în 226 ştiind că trece prin faţă blocului şi, 45 de minute mai târziu, am ajuns la capăt, în fundul Rahovei, unde nu numai blocurile erau gri ci şi oamenii.

Să revenim. M-am dus cu metroul până în centrul centrului, unde era un furnicar de lume de toate naţiile, inclusiv români. Am zis că iau centrul la picior dar nu am prea avut chef. Nu am găsit niciun haz în a mă plimba de una singură. Deşi îmi place să cunosc chestii, să citesc, să ştiu, singură nu am chef de nimic din toate astea. Am trecut chiar pe lângă două Zara şi nu am avut nici cea mai mica chemare să intru!! :)

Din toată plimbarea mi-a plăcut mult un singur lucru: patinoarul. În faţa primăriei, în parcul acela, au organizat un maaaaare patinoar artificial care se întinde puţin şi peste aleile parcului. Mai jos harta şi nişte poze.

 

 

M-a distrat că au pus inclusiv semne de circulaţie pe aleile patinoarului.

Zona asta era doar pentru copii. Pinguinii sunt de susţinere pentru începători, iar pe jos nu e gheaţă ci un fel de linoleu (!) pe care poţi patina dar cu o viteză mai mică. Adică numai bine pentru copiii începători.

Mâine se anunţă vreme foarte urâtă, aşa că o să fac cel mult o plimbare pe jos în Fischamend, localitatea flancată la un capăt de hotel/motelul meu iar la celălalt de sediul biroului nostru.

Ziua 5

Scuzaţi de întârziere, n-am avut net aseară.

Că tot apreciam ieri că scandalul nu are trecere pe meleagurile astea... Azi la prânz erau în restaurantul unde mâncăm noi de obicei, în aeroport la terminalul VIP, două figuri din ziarele lor de scandal: un anume Lugner, un mogul al construcţiilor batrân şi urât, şi partenera cu care s-a afişat aseară la Balul Operei vieneze, o italianca slash marocană de 18 ani despre care se spune că a avut o relaţie cu Berlusconi când era încă minoră.

Balul Operei este pentru austrieci echivalentul Oscarurilor în termen de popularitate, este evenimentul social al anului. Cei mai aristocraţi şi mai VIPuri se etalează la acest bal, şi când unul că Lugner, care ţine să intre în gura presei cu orice ocazie, apare la braţ cu fosta amanta a lui Berlusconi şi aduce cu el la bal şi pe tânăra domniţă concubină, pe care şi-a achiziţonat-o la un reality show gen „Burlacul“, atunci lumea bârfeşte chiar şi pe aici.

O filmare din loja în care au stat la bal arăta pe nenea ăsta cu braţul după gâtul italiencei, in timp ce de pe scaunul de vis-a-vis îi privea blonda-i consoartă cu o faţă inexpresivă. Înduri şi câştigi. Povestea cu fata şi moşul mă duce puţin cu gândul la Iri şi Moni, dar prin comparaţie Iri a fost mai domn şi nu s-a afişat cu altele de faţă cu nevastă-sa, şi când chiar a fost prins de presă cu alta, Moni a fost deşteaptă şi s-a descăsătorit rămânând totuşi aranjată şi liberă (se pare că si de copil). Cum  ziceam, înduri şi câştigi.

Mă plictisesc.

Ziua 4

Nu prea se întâmplă multe lucruri într-o zi obinuită de muncă şi o seară mai mult decât banală la un hotel într-o margine de sat... Aici închid toate magazinele pe la 5-6. Din fericire am un Billa în drum care mă aşteaptă cu porţile deschise până la 7 jumate. Am găsit acolo un fel de piure de fructe în păhărele ca de iaurt. De fapt mi-am luat puţină ţeapă că am crezut că iau un iaurt cu fructe, dar de fapt era o combinaţie de măr şi căpşuni, piurate ca pentru bebeluşi.

Acum încerc în paralel să scriu aici şi să mă uit pe PRO 7 la Germany’s Next Top Model, şi observ cu neputinţă cum Heidi Klum câştigă în defavoarea blogului. Gata, reclamă. Nu pot să nu compar emisiunea lui Heidi cu emisiunea de la noi „by“ Botezatu. Am văzut mai multe sezoane de Germany’s Next TM şi toate mi-au plăcut foarte mult. Şi asta în primul rând pentru că Heidi este aşa elegantă, amuzantă şi profesionistă. Botezatul pe de altă parte, după emisiunea „Burlacul“ unde a încercat să îşi facă o imagine de lover boy romantic, dă cu muncii în fasole căutând top modelul României. Am renunţat după episodul doi să mă mai uit, mai mult de ruşine că îşi dă toată ţărănia pe faţă. Dar aici se vede adaptarea emisiunii la cultura naţională – în timp ce nemţii filtrează toate seminţele de scandal, în emisiunea românească tocmai alea se cultivă cu grijă, căci la noi spălatul rufelor în public are trecere. Ce să zic... fiecare primeşte ce merită.

Şi acum că s-a terminat reclama, să trec rapid în revistă şi chestia faină a zilei: am primit două veşti bune - vine sormea weekendul viitor în vizită şi Dan în celălalt. Doamne-ţi mulţam’!

Ziua 2

1 Martie Mărţişor! Baba mea.

Aici a fost ceaţă jumătate de zi dar soare cu dinţi mai apoi. Cum se traduce baba asta? Voi fi în ceaţă jumătate de an si pe urmă o să iau o decizie raţională (la rece) care o să mă lumineze?

A urmăit vreodată cineva dacă întradevăr vremea din ziua babei corespunde cu starea ta de spirit din cursul anului? Nici nu mai ţn minte cum a fost baba mea anul trecut, dar din fericire pentru anul ăsta pot face rapid un inventar, ca doar scripta manent.

Şi trecând la subiect – că doar am zis că scriu despre cestiile faine ale fiecărei zile – astăzi premiul merge către restaurantul din aeroport de la terminalul VIP. Mâncare excelenta la preţuri de săru’mâna. Să exemplific: meniul zilei pulpă de miel (cu os, ca în desene animate) cu ceva tocaniţă de legume si felii de mămăligă pane (!) = 4,30 EUR. Eeeeeee, viaţă! Dacă alegi totuşi ceva ce nu e în meniul zilei atunci e considerabil mai scump. Desertul de exemplu - strudel cu brânză dulce, dar mult mai consistent ca la noi = 5 EUR...