Na, că s-a întâmplat nenorocirea... Şi nu numai că sistemul de răcire al reactorului 4 de la Fukushima a cedat complet şi radiaţiile se împrăştie în voie în zonă, Japonezii mai au parte şi de incendiu la centrală, care face ca radiaţiile să pătrundă şi mai mult în atmosferă ridicându-se mai jus. Asta creşte considerabil raza de acţiune a radiaţiilor.
Ca nişte Samurai au rămas 50 de experţi la faţa locului să facă tot ce pot ca reactoarele care încă nu au cedat definitiv să nici nu o facă. Cică s-ar fi întors în centrală de bună voie şi, dacă mă gândesc la codul de onoare al Samurailor şi moştenirea pe care au lăsat-o, pare foarte plauzibil ca cei 50 să se fi sacrificat din patriotism, pentru un bine mai mare.
Pe pământ european, nemţii au decis să scoată din reţea 7 centrale nucleare construite înainte de 1980. Ca fapt divers, noi avem una singură iar reactorul doi a fost pus în funcţiune dupa 2000. Cârcotaşii deja clasifică decizia Cancelarei drept atragere de voturi, căci se apropie alegerile. Ce ţi-e şi cu lumea asta, ba sunt în stradă cerând închiderea centralelor nucleare, ba condamnă închiderea ca şi cumpărare de voturi. Deşi medicii şi alţi specialişti spun că nu ar trebui să fim şi noi în pericol, lumea cumpără pe aici într-o frenezie iod, după cum văd la ştiri.
Colegii mei de la serviciu nu au nicio treabă şi sinceră să fiu nici eu. Faza dură e că nu cred că toţi japonezii sunt conştienţi de gravitatea situaţiei. Din dorinţa de a nu se crea panică, informaţia e transmisă la populaţie cu ţârâita. Colegul meu de birou are o cunoştinţă a cărei fiice este acum la studii în Japonia, undeva în sud. Părinţii o tot sună să vină înapoi dar zice că nu e chiar aşa rău acolo în Sud şi că vrea să mai rămână. No... ?!?!