Îmi plac regulile!

Sunt o persoana conştiincioasă, drept urmare îmi place regulile. Am respect pentru reguli şi mai ales pentru persoanele care le urmează; pentru conformism în general. Sunt absolut convinsă că regulile au fost create cu un scop bine definit, dintr-o raţiune bine întemeiată.

Am să dau două exemple: Primul ar fi religia, în special religia creştină (nu ma bag la altceva). Religia noastră este plină de reguli – să nu furi, să nu minţi, să îţi iubeşti aproapele, să nu mănânci diverse în post. Lăsând însă la o parte adulaţia şi simbolurile (adică excesele), creştinismul în sine este un lucru profund bun. Eu cred că a pornit de la dorinţa cuiva de a aduce mai multă bunătate printre oameni. Inclusiv postul are o logică: este un regim alimentar multianual benefic organismului, lipsit de colesterol, bogat în fibre şi vitamine. Dacă am urma cu toţii regulile creştinătăţii, nu încape îndoială că lumea ar fi una mult mai bună şî mai sănătoasă.

Alt exemplu este sportul: toată frumuseţea sportului, din punctul meu de vedere, stă în condiţiile impuse de el. Ai ocazia să demonstrezi că eşti capabil de performanţă chiar şi constrâns. Nu credeţi că a câştiga „cu o mână legată la spate“ cântăreşte mai mult decât a câştiga prin orice mijloce? Fair play-ul este echivalentul demnităţii, regulile sunt motivante.

Eu sunt competitivă, drept urmare mă motivează regulile. Îmi place sportul de echipă, dansul într-un ansamblu folcloric cu atat mai mult ;) Regulile provoacă la competiţie iar competiţia devine o cultură. Americanii sunt probabil campionii culturii competiţiei. Au ridicat-o la rang de artă – nu ştiu altfel cum să descriu spectacolul din linkul de mai jos. Este puţin cam lung, dar face toate minutele! 

http://e.blip.tv/scripts/flash/showplayer.swf?file=http://blip.tv/rss/flash/1826380 

Nu-mi vine pe română, sorry!

Ai zice că în cercurile academice limba română este la ea acasă. Şi touşi, ceea ce aud vorbindu-se la cursuri, începe să mă zgârie tot mai mult pe ureche. Nu este vorba de gramatică incorectă (deşi mi-ar plăcea ca lumea pe care o ascult să nu facă nici astfel de greşeli), ci de traduceri din topor din engleză.

Se ştie că limba generală a cercetării ştiinţifice este engleza, drept urmare profesorii noştri ne recomandă tot mai des bibliografie (materie de examen) în engleză. Lucrul ăsta în sine nu ne deranjază, că doar împuşcăm doi iepuri dintr-o lovitură. Problema apre când trebuie să redăm prin viu grai ceea ce am citit.

Drept urmare nu ne mai e la îndemână să spunem „conduc un departament“ ci managiuiesc un departament. Angajaţii nu îşi mai oferă sprijin reciproc ci oferă suport, sau şi mai tare „firma suportă angajaţii în activităţile lor“. Este greu să spui că „evaluezi candidaţii printr-un assesment center“ şi atunci dai varianta scurtă: asesez candiaţii. În cazul în care candidaţii au mai rezolvat exact acele exerciţii înainte, spui că rezultatele sunt biasate, şi atunci se înţelege că a vut loc o eroare în sistemul de evaluare. În acest caz va trebui să folseşti alte tool-uri de evaluare. Dacă angajezi pe cineva, poţi să îl train-uieşti la job sau separat, important e ca omul să ajungă să performeze bine. Dacă angajaţii experienţează stres, poţi face un survey să vezi cât de tare sunt afectaţi. La urma urmei treaba e serioasă, dacă angajatul este incapabil de coping (de-a face faţă), poate ajunge la neuroticism.

Nu face sens să te focusezi atât pe traducere când lumea înţelege oricum ce vrei să zici!

Taste the season!

The election season, that is. N-am cum să ocolesc tema sezonului – alegerile prezidenţiale – pentru că nu mă ocoleşte nici ea pe mine.

Ca un cetăţean român ce mă aflu (şi patriot pe deasupra!) mi-am îndeplinit datoria civică şi am fost la vot. Asta pentru că pare-se o să mai rămân prin ţară o bună bucată de vreme şi nu cumva să mă trezesc în perioada asta că o să duc în cârcă mai mulţi pensionari şi şomeri decât strictul necear. Drept urmare pledez pentru beneficii pe măsura contribuţiei şi aştept să resimt efectele benefice ale muncii cinstite. Aştept.

Aştept acum cum am aşteptat şi la secţia de votare, o oră şi cinci minute. Vă vine să credeţi? Şi eu am zis ca e puţin după ce am văzut că la Gara de Nord şi Gara Obor s-a stat şi peste 4 ore. Câta mobilizarea! Eu nu am reuşit încă să îmi dau seama ce a determinat prezenţa asta la urne. Să fie referendumul? Statisticile spun că mai puţini oameni au votat totuşi pentru referendum decât pentru prezidenţiale. Atunci să fie lupta strânsă dintre cei 2 sau 3 candidaţi mai bine cotaţi, între ideologii? Oricare ar fi motivul, sper ca în turul 2 să fie coada mai mică...

Mobilizarea!

Ladies and gentlemen, gay people and panda bears, (da, ştiu, tre' să o las mai moale cu Radio Guerilla), mi-am făcut blog!

De ce acum? Am ieşit acum câteva zile cu fosta şefă la un suc – de hamei, nefiltrat – şi mi-a rămas în minte una dintre părerile ei. Lumea se împarte, după Mirela, în două categorii: cei care au un vis dar găsesc tot felul de scuze pentru a nu se mobiliza, şi cei care visează şi au curajul să-şi pună visul în practică. Am stat să mă gândesc din ce categorie fac eu parte. În mod previzibil, din prima... Am hotărât aşadar să –mi dau un şut în fund şi să fac un pas pe care vreau să îl fac de cel puţin un an. Aşa că am lăsat scuzele de genul „ce naiba să scriu“ şi „da’ cine o să citească“ deoparte, şi mi-am făcut un blog! So, here we are, vă prezint The Cătă Blog!

Nu am o lista de subiecte pe care vreau să le dezbat, nu militez pentru o cauză anume, nu mi-am propus un scop pentru blogul ăsta, dar ştiu că vreau să scriu. O să public câte ceva atunci când voi avea o opinie despre un anumit subiect, ceea ce în ultima perioadă se întâmplă din fericire des :) Vreau însă neapărat să cunosc şi opinia altora pe acea temă şi blogul îmi va fi la îndemână. Idei şi iniţiative sunt binevenite!