După un somn scurt, agitat şi înfrigurat, mi-am început ziua 1 din 26 cu soare şi vreme de primăvară. Zâmbet larg. Mă preia un coleg de la hotel şi mergem la serviciu. Memorez drumul.
Dar nu vremea a fost chestia faină a zilei, şi nici colegii sau munca – pentru că le cunosc pe amândouă şi ştiam ce mă aşteaptă – ci o victorie personală asupra unui inner deamon.
Pentru că accesul la birou nu este tocmai la îndemână, mi-a fost pusă la dispoziţie o maşină de serviciu. Sinceră să fiu, numai gândul că va trebui să conduc singură în Austria a cântărit jumătate din grijile dinainte plecării. Am carnet abia de un an jumate dar nu am prea condus (max. 350 km), de aceea am exersat mai intens în zilele dinaintea plecării.
În fine, îmi iau în primire maşina , 6 viteze, studiez puţin problema şi plec înspre hotel pe drumul memorat dimineaţă. Ajung în dreptul hotelului, fac dreapta pe singura stradă la drepta pe care am văzut-o pe bucata aia de drum şi mă trezesc deja pe banda ce urcă pe autostradă. Nasol.
Imediat după intrarea pe drum e o parcare. Opresc. Mă dau jos să văd dacă pot da cu spatele. Nu pot, e drum cu o bandă şi mai vin maşini. Ok, urc şi cobor unde o fi prima ieşire. După câţiva kilometri mă gândesc că nu ştiu câţ alţi kilometri mai sunt până la prima ieşire. Opresc într-o parcare şi îl sun pe Dan, pentru confort psihic. Vreau să îmi confirme că nu am altceva de făcut decât să cobor la prima ieşre şi să întorc. Îmi confirmă, dar mă şi ceartă că nu am luat GPS-ul la mine. Mai merg o vreme şi îmi iau flashuri că merg cu 80 pe o autostradă super aglomerată. Văd o benzinărie şi opresc să întreb cât mai e până pot întoarce. Îmi spun că şi de aici se poate întoarce aşa că merg pe jos să testez terenul. Se poate dar trebuie să fiu atentă pe care bandă mă încadrez, că sunt 3 şi fiecare duce altundeva. Plec cu maşina, mă încadrez bine, îmi iau alte câtvea flashuri si cobor de pe autostradă unde am urcat. Acum venind invers observ şi intrarea către hotel, muuult înaintea clădirii, nesemnalizată şi mascată cumva de o cladire. Ajung cu bine.
Pentru un şofer cu puţine ore la volan, asta este o aventură. Spre surprinderea mea, nu am avut nicio problemă să controlez maşina, şi chiar mai puţine decât aş fi crezut să îmi stpânesc emoţiile. Am avut un mic moment în care aproape că începuse panica, dar cumva l-am evitat. Mă bucur. Acum nu mai am emoţii să conduc.
