Ziua 24

Am reuşit să prind în parcare maşina proprietarului.

 

 Pe lângă faptul că arată tare, mai şi merge tare, este si environmentally friendly, adică nu emite CO2. Am uitat să întreb colegii care este combustibilul folosit, dar ştiu că nu e benzină sau motorină. În spatele maşinii în poza se vede de altfel şi sursa de alimentare, dar nu scrie nimic concluziv pe acolo.

În altă ordine de idei, azi a murit Elizabeth Taylor. Cred că doar Sofia Loren mai e în viaţă din perioada Clasicismului hollywoodian. Nu ţin minte să fi văzut vreun film cu Elizabeth Taylor dar ţin minte un documentar despre viaţa ei, pe care l-am văzut nu demult. Mi-a rămas în memorie că este prima actiţă (primul actor de la Hollywood) care să fi primit 1 milion de Dolari onorariu. Filmul – Cleopatra. 

 

Atât au insistat ca ea să joace pe Cleopatra încât, ca să scape de ei, a spus că acceptă doar pentru un milion de Dolari. Ce să vezi, i-au oferit şi chiar a acceptat. A durat vreo trei ani să toarne filmul, că e o producţie grandomană.

Ziua 1

După un somn scurt, agitat şi înfrigurat, mi-am început ziua 1 din 26 cu soare şi vreme de primăvară. Zâmbet larg. Mă preia un coleg de la hotel şi mergem la serviciu. Memorez drumul.

Dar nu vremea a fost chestia faină a zilei, şi nici colegii sau munca – pentru că le cunosc pe amândouă şi ştiam ce mă aşteaptă – ci o victorie personală asupra unui inner deamon.

Pentru că accesul la birou nu este tocmai la îndemână, mi-a fost pusă la dispoziţie o maşină de serviciu. Sinceră să fiu, numai gândul că va trebui să conduc singură în Austria a cântărit jumătate din grijile dinainte plecării. Am carnet abia de un an jumate dar nu am prea condus (max. 350 km), de aceea am exersat mai intens în zilele dinaintea plecării.

În fine, îmi iau în primire maşina , 6 viteze, studiez puţin problema şi plec înspre hotel pe drumul memorat dimineaţă. Ajung în dreptul hotelului, fac dreapta pe singura stradă la drepta pe care am văzut-o pe bucata aia de drum şi mă trezesc deja pe banda ce urcă pe autostradă. Nasol.

Imediat după intrarea pe drum e o parcare. Opresc. Mă dau jos să văd dacă pot da cu spatele. Nu pot, e drum cu o bandă şi mai vin maşini. Ok, urc şi cobor unde o fi prima ieşire. După câţiva kilometri mă gândesc că nu ştiu câţ alţi kilometri mai sunt până la prima ieşire. Opresc într-o parcare şi îl sun pe Dan, pentru confort psihic. Vreau să îmi confirme că nu am altceva de făcut decât să cobor la prima ieşre şi să întorc. Îmi confirmă, dar mă şi ceartă că nu am luat GPS-ul la mine. Mai merg o vreme şi îmi iau flashuri că merg cu 80 pe o autostradă super aglomerată. Văd o benzinărie şi opresc să întreb cât mai e până pot întoarce. Îmi spun că şi de aici se poate întoarce aşa că merg pe jos să testez terenul. Se poate dar trebuie să fiu atentă pe care bandă mă încadrez, că sunt 3 şi fiecare duce altundeva. Plec cu maşina, mă încadrez bine, îmi iau alte câtvea flashuri si cobor de pe autostradă unde am urcat. Acum venind invers observ şi intrarea către hotel, muuult înaintea clădirii, nesemnalizată şi mascată cumva de o cladire. Ajung cu bine.

Pentru un şofer cu puţine ore la volan, asta este o aventură. Spre surprinderea mea, nu am avut nicio problemă să controlez maşina, şi chiar mai puţine decât aş fi crezut să îmi stpânesc emoţiile. Am avut un mic moment în care aproape că începuse panica, dar cumva l-am evitat. Mă bucur. Acum nu mai am emoţii să conduc.   

La revedere, bere

Si azi joc in deplasare, deci si azi scriu fara diacritice.

Inca o melodie care sa acompanieze lectura, cu titlu asortat momentului.

In Iulie mi-am luat carnetul de sofer, am dat vreo 3 ture prin Calarasi si una prin Sibiu, dupa care am ramas sofer doar in acte. Dar nu si in luna Aprilie! Pentru ca Dan al meu a facut o depasire eleganta pe linie continua dubla (si cu denivelari de atentionare), din 24 Martie este pasager pentru o luna, iar eu soferul desemnat. La revedere, bere.

Spre uimirea mea mi-a trebuit doar o tura in jurul blocului sa imi aduc aminte pe ce sa apas si cum sa amestec in benzina (daca nu stiti bancul, intrebati-ma), si am taiat-o directia Calarasi. 105 km de autostrada si 25 de drum national in doua ore. Socotesc ca nu e rau pentru un incepator. Cu ocazia asta am ajuns si eu sa fac cunostinta cu vitezele a 4-a si a 5-a, si am reusit sa imi depasesc recordul personal de 60 km/h, care la vremea respectiva mi se parea viteza luminii.

Ramasesem oarecum codasa intre prietenele mele, atat cu carnetul de sofer cat si cu practica. Nicoleta si Lavinia si-au luat carnetul la 18 ani si intre timp au chiar masina proprie cu care fac deplasari interurbane. Flacar, oare tu conduci? Adelina si l-a luat in Facultate si acum o bate gandul sa-si aduca masina la Bucuresti. Una dintre cele doua Andree de la Bucuresti a intrat in trafic acum mai bine de un an si-i da inainte. Codasa efectiv a ramas doar ce-a de-a doua Andreea (cea cu "Aventuri la interviu"), care sper eu sa se ambitioneze in zilele urmatoare. Go, girl!