Ma reprofilez

Am hotarat sa reprofilez acest blog, pentru ca mi se pare inutil in formatul actual. Nu am chiar atatea chestii interesante de zis despre viata, nici macar glume bune nu ma pot lauda ca stiu sa fac, asa ca e timpul sa trec mai departe.

Sunt hotarata sa urmez o cariera in Resurse Umane. Pe 10 Februarie voi sustine lucrarea de diesertatie si voi fi oficial absolventa a Masteratului de Comunicare Manageriala si Resurse Umane. Domeniul este complex, nou in acceptiunea romaneasca si ofera reale sanse de dezvoltare in viitor. Insa nu e pentru oricine, ci pentru cei care inteleg cu adevarat mediul de afaceri. O sa vorbesc intr-un post viitor mai pe larg despre diferenta dintre departamentele "Resurse Umane" si "Personal".

Asadar o sa transform blogul asta intr-un blog de Resurse Umane, ii voi schimba si denumirea si il voi promova ca atare. Nu o sa va mai chinui cu emailuri automate de fiecare data cand postez cate ceva, decat daca imi scrieti in mod expres sa imi cereti asta. De asemenea voi schimba limba de scriere de la romana la engleza, pentru ca, desi imi pare rau, asta este limba uzuala in domeniu. Sunt convinsa ca o sa incasez cateva critici de la prieteni din cauza asta, dar imi mentin punctul de vedere: este un pas necesar.

Ne "auzim"!

Divertismentul suprem, la mall

Dacă e Bucureşti şi e weekend, e clar: se merge la mall. Aşa cum la sat toată lumea merge Duminica la Biserică, în Bucureşti toată lumea merge Duminica la mall.  Cred că nu exagerez când spun TOATă lumea, pentru că altfel nu îmi explic cum abia după o învârtealăde 15 minute am găsit un loc de parcare în cea mai mare parcare (5 etaje) a celui mai mare mall din oraş!! E adevărat că e sezon de reduceri şi că e şi ăsta un motiv pentru aglomeraţie, dar la Afi Palace a fost plin dintotdeauna, de când s-a deschis la final de 2009.

Aş vrea să mă întreb ce supărare caută atâta lume la mall în weekend, dar cred că aş putea să mă intreb la fel de bine şi singură asta. Bine, nu cred că toată lumea căuta o pereche de pantaloni negri cu dungă, pentru serviciu, dar oricum, dacă vrei să ieşi din casă fără să stai în frig şi fără să cheltui neapărat un ban (asta nu e prea adevărat...), destinaţia ideală este mall-ul. Drept să spun mi-ar fi plăcut să văd şi un film, dar cum peste tot rulează Avatar, şi cum biletul în serile de weekend e 30 de lei, am preferat să nu...

Cine crede că Bucureştiul este distractiv şi că îţi oferă multe variante de divertisment, se înşală. Ca să vezi o piesă bună de teatru, trebuie să îţi iei bilet cu 2 săptămâni înainte, şi bilet scump, de 27-35 de lei. E adevărat că sunt muuuulte teatre şi multe alte piese la care se mai găsesc bilete şi înainte de începere, dar dupa 3 experienţe de astea m-am lecuit. Aşa că, vrem nu vrem, duminica ne dăm întâlnire la mall.

Biserica şi legislaţia muncii

Citind în stânga şi în dreapta chestii despre resurse umane pe internet, am dat peste o chestie... să-i zicem deocamdată „interesantă”.

Se pare că directivele europene şi legile naţionale în domeniul muncii nu se aplică şi Bisericii Evanghelice sau Catolice din Germania. Biserica nu se supune legislaţiei anti-discriminare, angajaţii Bisericii nu au dreptul la asociere şi reprezentare (adică nu au voie să formeze un sindicat, şi nici nu pot negocia un contract colectiv de muncă) şi mai mult, angajatorul are dreptul la concediere fără preaviz!

Biserica din Germania are prin Constituţie drept de autoreglementare. Cu alte cuvinte, Biserica îşi face singură legile în domeniul muncii. Consecinţele acestui privilegiu afectează 1,3 milioane de germani. Biserica este al doile mare angajator din Germania, după stat, un mega-antreprenor cu 50.000 de afaceri în portofoliu, printre care grădiniţe, servicii poştale, servicii medicale şi diverse altele.

Ca să explic de ce mă intrigă atât excepţia pe care statul o face în cazul Bisericii, o să dau câteva exemple de situaţii care, dacă s-ar fi întâmplat în curtea unui angajator obişnuit, ar fi fost socotite ilegale şi imorale. De exemplu, Biserica are voie să îşi bage nasul în viaţa privată a angajaţilor săi sub pretextul că fiecare angajat trebuie să fie un model de creştinism pentru semeni. Drept urmare, la o abatere de la normele religioase, angajatul poate fi concediat, fără drept de apel. Dacă vrei să renunţi la religie, eşti concediat; dacă dai glas părerilor atee, eşti concediat; dacă te angajezi într-o cearta aprinsă sau o luptă la serviciu, eşti concediat; şi cea mai tare: dacă eşti gay, eşti concediat.

Ţin să precizez ca niciunul dintre motivele mai sus nu e necesar şi suficient, în condiţii normale, pentru o concediere directă, nici chiar acea abatere disciplinară (fără o cercetare prealabilă şi un verdict al unei comisii), nici în România nici in vest. Uniunea Europeană a somat Germania de câteva ori să reducă din privilegiile Bisericii, dar nu s-a întâmplat nimic. După ce am fost şcolită (a se citi brainwashed) în spiritul celor mai bune practici în domeniul resurselor umane, declar că nu-mi place că Biserica îşi iubeşte aproapele, dar nu şi angajaţii!

Pentru mai multe detalii, puteţi citi articolul întreg (în germana) pe http://www.focus.de/karriere/arbeitsrecht/tid-16756/arbeitgeber-kirche-von-naechstenliebe-keine-spur_aid_468469.html

The good, the bad and the TV

Discuţia despre rolul şi/sau utilitatea televizorului este în esenţă o filosofie fără sfârşit,lar, dar din când în când mai apare câte un punct de vedere şi discuţia poate fi reluată. 

Aşadar, la ce ne serveşte televizorul? Mă refer în special la programele TV româneşti, că practic de utilitatea ăstora mă împiedic în fiecare zi. Mie una mi se pare ca televiziunea abuzează de nivelul mare de acoperire pe care îl are la nivel naţional şi că manipulează opinia publică într-o direcţie anume. Am fost foarte atentă în ultimul an la modul de prezentare a ştirilor şi pot spune cu mâna pe inimă că nicio televiziune de la noi din ţară nu le prezintă în mod obiectiv. Nu suntem lăsaţi să ne formăm noi înşine o opinie ci dimpotrivă, opinia ni se impune de către stirea în sine. Nici măcar TVR-ul, care ar trebui să fie imparţial, nu prezintă o situaţie din ambele puncte de vedere, astfel încât ascultătorul să judece cu mintea lui. Vă pasez sfatul cuiva: „Ţineţi trează vigilenţa şi spiritul critic, şi întrebaţi-vă de fiecare dată când media dă sentinţa sau pune eticheta pe câte un individ: Chiar aşa să fie?“. Din partea mea luaţi-o ca pe un exerciţiu de inteligenţă: iei de bun ce ţi se zice sau cauţi argumente şi judeci singur? 

Concluzia mea: televizorul ne serveşte drept instrument de dezvoltare al inteligenţei, şi nu poate fi luat nicidecum ca atare. Rolul lui de canal de informare este doar teoretic, niciodată nu s-a regăsit în stare pură. În cel mai rău caz aş putea spune că televizorul are rol de divertisment, dar şi aia ...până la un punct. 

Alte păreri?

Internetul şi educaţia, partea a II-a

Sunt convinsă că nu aţi putut dormi nopţile de curiozitate să aflaţi care sunt rezultatele cercetării, aşa că o să pun capăt agoniei :)  

Ca să clarific de la început: Am ajuns la concluziile astea după ce jumătate din elevii claselor V-VIII din două comune comparabile – Bobota (unde Biblioteca are Centru Internet) şi Hida (unde Biblioteca este una normală) au completat un jurnal, timp de 14 zile, în care au notat activităţile lor zilnice. Am ales proporţii egale de fete şi băieţi, şi de navetişti vs. localnici.  

Vizitatori ai Centrului Internet din cadrul Bibliotecii comunale Bobota, judeţul Sălaj, sunt şi elevi şi adulţi deopotrivă, chiar mai mulţi adulţi decât m-am aşteptat eu. În principal ei comunică prin internet cu membrii familiei, aflaţi în străinătate, sau caută informaţii medicale. Vin însă la internet şi cadre didactice, în special din învăţământul primar sau preşcolar, care vor să aducă ceva nou la ore. 

Surpriza mea a fost să văd că elevii merg acolo să îsi facă temele, îndrumaţi fiind chiar de profesorii de la clasă. Aproape că nu există materie la care să nu li se ceară ceva temă documentată pe net. Bineînţeles că şi Messenger-ul e la mare căutare, precum şi Conquistador, dar joaca vine după ce temele au fost făcute. Ce e şi mai surprinător e că mai mult de jumatate dintre elevii care merg la Centrul Internet împrumută şi cărţi de la Bibliotecă, mult mai mulţi la Bobota decât la Hida. Lectura nu este aşadar substituită de internet, aş putea spune că e tocmai invers - centrul potenţează dorinţa elevilor de a citi. Pot spune aşadar, cu mâna pe inimă, că Centrul Internet a avut un impact pozitiv şi definitiv asupra educaţiei elevilor din comună.