Prea()măritul Salariu

Aşa-i că sună de pe altă lume sintagma „salariu prea mare“? E un fel de „flori de mucigai“; cum se numea la română această figură de stil... oximoron?

Aţi auzit vreodată pe cineva să spună că salariul lui e prea mare? În schimb la tot pasul lumea se plânge că salariul e prea mic, că nu-i ajung banii, că face naveta şi dă milioane pe benzină de parcă nu el a ales asta, că vrea şi el o mărire acolo de 5-7 milioane, nu mult. Nu se poate să fii de la HR şi să nu ţi se plângă lumea de bani, aşa cum nu există să fii şef nou şi să nu fi asaltat de cereri de mărire de salariu, uneori acompaniate de şantajul banii sau plec. Cel mai mult şi mai mult mă scoate din sărite când cineva începe să înşire cât are cutare şi cutare coleg, toţi mai mult ca el, şi el e tratat de parcă ar fi prostul copiilor cu „salariu de mizerie“.

Reality check!

Din punctul meu de HRRHHhdshu de vedere exista trei trepte de performanţă: (1) faci ce se aşteaptă de la tine să faci, (2) faci chiar mai mult decât ţi se cere, (3) nu te ridici la nivelul aşteptărilor deci ar cam trebui să îţi faci bagajul. Atâta timp cât tu faci acelaşi job şi îl faci la un standard de performanţă conform cerinţelor (situaţia 1), nu am de ce să îţi dau mai mulţi bani de la un an la altul decât eventual să-ti indexez salariul cu indicele de inflaţie. Înţeleg ca cei care îşi dau constant interesul şi care suprind prin eforturi deosebite, să fie recompensaţi printr-o creştere salarială, pentru că evident  aportul lor este mai mare decât cel asupra căruia ne-am înteles la angajare, deci şi plata ar trebui să corespundă. Aici realist se merge de la 10 la maaaaxim 30%. Peste treci deja pe o altă treaptă din ierarhie. Dar altfel de ce să iei mai mult an de an deşi tu faci acelaşi job la acelaşi nivel de performanţă în condiţiile în care salariul tău corespunde nivelului din piaţă? O să ajungi în ritmul ăsta să iei mai mult ca şeful tău, ceea ce e o anomalie.

Salariul creşte de regulă cu funcţia, sau cu merite deosebite. Dacă vrei un salariu mai mare, caută-ţi un job cu mai multă responsabilitate. Nu salariul e prea mic, jobul e prea mic. Mai fă o şcoală, mai mergi la un curs, mai investeşte nişte bani în sporirea abilităţilor tale şi apoi cere un salariu mai mare pe bună dreptate. Caută-ţi un domeniu de nişă unde sunteţi puţini care să ştiţi să faceţi acel ceva, sau intră în vânzări şi dă din coate. Colegul tău are salariu mai mare decât al tău? Foarte bine, tu de ce nu ai? Nu firma e de vină că salariul tău e prea mic, tu eşti.

Şi acum să întrebăm publicul, dacă nu l-am speriat prea tare...Voi ce aşteptări aveţi? Cam cât vi s-ar părea vouă normal să primiţi drept mărire anuală şi de ce? Ştiu căam printre cititori persoane care în doi ani şi-au dublat salariul, sau care au primit 7% mărire şi li s-a părut o nimica toată, sau care primesc mărire de 2 ori pe an şi li se pare normal. Vreau să ştiu DE CE?

Luaţi-ai BAC-ul!

Anul acesta avem promovabilitate la BAC de 45%, adica nici măcar jumătate din absolvenţii de liceu (care au avut curaj să se înscrie în prima serie de examinare) nu au luat notă de trecere. Nici jumate!

Bineînţeles că deja ştirile au transformat subiectul în dezbatere politică şi peste tot pe unde deschizi televizorul sau radioul auzi cererea de decapiatere a ministrului educaţiei. Păi fraţilor, cât poţi pune în seama coincidenţei că taman în anul în care s-au înăsprit condiţiile de supravegehere sa scadă dramatic şi rata promovabilităţii? Cam prea mare coincidenţa, după mine.  Ce are de-a face ministrul cu delăsarea elevilor şi-a părinţilor (şi a profesorilor, s-o zicem pe aia drepată)??

Dacă tot e să o dăm în politică şi dacă întradevăr ar exista o corelaţie pozitivă între deciziile ministrului şi rezultatele de la BAC, păi atunci să-i zicem mulţam fain că ne-a arătat cam care este valoarea reala la care ne situăm în momentul de faţă. Limitează şansele de copiere şi ...voila, filtrezi pe jumătate eşantionul. N-are treabă nici măcar structura subiectelor şi nici faptul că elevii nu cunosc de la începutul liceului modul de organizare al BAC-ului, cum urlă unii pe la televizor, că în final materia tot aia e şi daca înveţi rezolvi orice tip de subiect ţi se pune pe masă.

Să zică unul zău că la ei l-a BAC nu s-a putut copia, sau măcar vorbi puţin în timpul examenului!

Aşa că ar face bine părinţii să fie mai vigilenţi de acum înainte cu odraslele lor chiulangioaice şi ministerul să continue să urmărească şi să sancţioneze tentativele de fraudă încurajate de profesori, şi poate în 10 ani o să avem şi noi o promovabilitate reală de 80%.

Nunta în diverse locuri

Am fost de curând la nunta unui prieten la Săsciori (lângă Sebeş) şi contemplam mai apoi la diferitele obiceiuri de la nord şi de la sud de Carpati, şi chiar de la est şi de la vest. După trei nunţi în zona Sebeşului, alte trei în Călăraşi şi discuţii cu un coleg de srviciu austriac şi unul din Republica Moldova, am ajuns la concluzia “câte bordee atâtea obicee” (deşi în dex online scrie că pluralul de la obicei e obiceiuri).

Numitorul comun e petrecerea cu număr mare de invitaţi şi importanţa acordată mâncării. Spre exemplu la Sebeş meniul constă din aperitiv, supă, friptură la cuptor, tort, sarmale şi eventual nişte virşli spre dimineată, dacă mai prinde dimineaţa pe careva la masă. Plus prăjituri pe masă de la început. La Călăraşi nici picior de supă, în schimb ai aperitiv, peşte, sarmale, friptură la grătar şi la final tort - fără prăjituri. Nu numai că nu e supă, dar când le-am zis că la noi se dă, i-a bufnit râsul. Se pare că nu o consideră de sărbătoare. De altfel le-am gătit odată colegilor mei de apartament supă cu tăiţei şi au crezut că fac mişto de ei că le dau apă cu paste făinoase... Cum, să scot ce-i mai bun din supa aia, carnea şi legumele, şi să le dau zeama şi nişte tăiţei?!

Mărturiile e iarăşi un subiect aparte. La noi, de când mă ştiu, aşteptam să se întoarcă ai mei de la vreo nuntă să dau iama în prăjiturile cu care veneau. Mă bucur să văd că încă se obişnuieşte ca la plecare nuntaşii să fie cinstiţi cu câte o chesă cu prăjituri, mai nou plus o sticla de vin sau ţuică. Mai la Dunăre însă am fost consternată să primesc la plecare un prosop. Să-mi fie cu iertare mirarea, la noi prosopul se dă la înmormântare... Prin Bucureşti am văzut că se poartă nişte bombonele învelite în voal, sau alte chestii gen o mască de carnaval, un trabul, un eventai.

Cu darul am văzut că, cel puţin pe teritoriul României, ne-am pus de acord: în plic, frumos, la plecare. Colegul din Moldova zicea însă că la ei mai este încă de actualitate „masa mare“, adică nunta cu strigare, care face pe toată lumea să cotrobăie prin buzunare când aude câte o sumă mai mare. Se pare că acolo „datul“ e în Euro, cum de altfel am observat şi în filmul extrem de simpatic „Nuntă în Basarabia“. Zicea colegul meu că nunta la ei începe când Naşul Mare îşi face apariţia la nuntă, şi se mai întâmplă să se lase aşteptat mai ceva ca o mireasă. O dată a aşteptat de la 7 până la 11 să vină Naşul şi să înceapă restaurantul servirea, timp în care nuntaşii nu au avut altceva de făcut decăt să bea... La 11 toata lumea era praf!

Austriecii, mai vestici fiind, s-au detaşat puţin de obiceiul cu banul pe post de cadou, şi încearcă pe cât pot să ducă totuşi un cadou. Există însă cupluri care scriu direct pe invitaţie că ar prefera să primească banii în locul cadoului, pentru că au deja tot ce le trebuie, şi chiar avea o invitaţie la nuntă în birou ce confirmă. Îmi povstea colegul meu din Austria că la nunta lui au data de veste că ar vrea să îşi petreacă luna de miere pe nişte insule departe rău. Cavalerul de onoare a fost pe fază, a cumpărat un voucher de la o agenţie de turism cu acea destinaţie, a prinatat o poză uriaşă cu insulele, a tăiat-o sub formă de puzzle şi a vândut nuntaşilor piesele. Mi s-a părut o idee nemaipomentită!

Vara asta urmează două nunţi în Banat, sunt curioasă cum stă treaba pe acolo.

Cine mai ştie curiozităţi de pe la nunţi e invitat să share-uiască :)