Am fost de curând la nunta unui prieten la Săsciori (lângă Sebeş) şi contemplam mai apoi la diferitele obiceiuri de la nord şi de la sud de Carpati, şi chiar de la est şi de la vest. După trei nunţi în zona Sebeşului, alte trei în Călăraşi şi discuţii cu un coleg de srviciu austriac şi unul din Republica Moldova, am ajuns la concluzia “câte bordee atâtea obicee” (deşi în dex online scrie că pluralul de la obicei e obiceiuri).
Numitorul comun e petrecerea cu număr mare de invitaţi şi importanţa acordată mâncării. Spre exemplu la Sebeş meniul constă din aperitiv, supă, friptură la cuptor, tort, sarmale şi eventual nişte virşli spre dimineată, dacă mai prinde dimineaţa pe careva la masă. Plus prăjituri pe masă de la început. La Călăraşi nici picior de supă, în schimb ai aperitiv, peşte, sarmale, friptură la grătar şi la final tort - fără prăjituri. Nu numai că nu e supă, dar când le-am zis că la noi se dă, i-a bufnit râsul. Se pare că nu o consideră de sărbătoare. De altfel le-am gătit odată colegilor mei de apartament supă cu tăiţei şi au crezut că fac mişto de ei că le dau apă cu paste făinoase... Cum, să scot ce-i mai bun din supa aia, carnea şi legumele, şi să le dau zeama şi nişte tăiţei?!
Mărturiile e iarăşi un subiect aparte. La noi, de când mă ştiu, aşteptam să se întoarcă ai mei de la vreo nuntă să dau iama în prăjiturile cu care veneau. Mă bucur să văd că încă se obişnuieşte ca la plecare nuntaşii să fie cinstiţi cu câte o chesă cu prăjituri, mai nou plus o sticla de vin sau ţuică. Mai la Dunăre însă am fost consternată să primesc la plecare un prosop. Să-mi fie cu iertare mirarea, la noi prosopul se dă la înmormântare... Prin Bucureşti am văzut că se poartă nişte bombonele învelite în voal, sau alte chestii gen o mască de carnaval, un trabul, un eventai.
Cu darul am văzut că, cel puţin pe teritoriul României, ne-am pus de acord: în plic, frumos, la plecare. Colegul din Moldova zicea însă că la ei mai este încă de actualitate „masa mare“, adică nunta cu strigare, care face pe toată lumea să cotrobăie prin buzunare când aude câte o sumă mai mare. Se pare că acolo „datul“ e în Euro, cum de altfel am observat şi în filmul extrem de simpatic „Nuntă în Basarabia“. Zicea colegul meu că nunta la ei începe când Naşul Mare îşi face apariţia la nuntă, şi se mai întâmplă să se lase aşteptat mai ceva ca o mireasă. O dată a aşteptat de la 7 până la 11 să vină Naşul şi să înceapă restaurantul servirea, timp în care nuntaşii nu au avut altceva de făcut decăt să bea... La 11 toata lumea era praf!
Austriecii, mai vestici fiind, s-au detaşat puţin de obiceiul cu banul pe post de cadou, şi încearcă pe cât pot să ducă totuşi un cadou. Există însă cupluri care scriu direct pe invitaţie că ar prefera să primească banii în locul cadoului, pentru că au deja tot ce le trebuie, şi chiar avea o invitaţie la nuntă în birou ce confirmă. Îmi povstea colegul meu din Austria că la nunta lui au data de veste că ar vrea să îşi petreacă luna de miere pe nişte insule departe rău. Cavalerul de onoare a fost pe fază, a cumpărat un voucher de la o agenţie de turism cu acea destinaţie, a prinatat o poză uriaşă cu insulele, a tăiat-o sub formă de puzzle şi a vândut nuntaşilor piesele. Mi s-a părut o idee nemaipomentită!
Vara asta urmează două nunţi în Banat, sunt curioasă cum stă treaba pe acolo.
Cine mai ştie curiozităţi de pe la nunţi e invitat să share-uiască :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu