Borş de peşte ca la Tulcea

Weekendul ăsta am luat parte la două evenimente la Tulcea, unul a fost nunta de argint a finilor lui Dan, şi al doilea a fost zeama acră de a doua zi :-) 

Foarte drăguţă iniţiativa de a organiza nunta de argint, mai ales că a ieşit exact ca o nuntă: mai întăi o slujbă scurtă, unde le-au fost puse noile verighete şi apoi o petrecere la restaurant de vreo 60 de persoane, cu toate cele şi muzică excelentă. Mai mult decât acest eveniment, oricum impresionant în sine, m-a marcat borşul de peşte fără borş, făcut într-o namilă de ceaun, pe foc de lemne, din nesfârşite soiuri de peşte, în cantităţi incomensurabile. E ceva.... dar mai bine explic în imagini.

Mai întâi se pregătesc ingredientele: nenumărate kile de peşte, curăţat şi tăiat, cartofi întregi, ceapă tocată şi întreagă, buluion cu ardei şi frunze de ţelină, multe frunze proaspete de leuştean (după mine astea fac toţi banii) şi pentru acreală ...surpriză plăcută... oţet şi nu borş!

(Am uitat să menţionez ca ciorba a fost făcută la curte, o curte veche, bătrânească, de aceea şi decorul e pe măsură. Doar decorul însă, mâncarea e de basm.)

 

Kilele de peşte, ceapă, leuştean

 

 

bulionul, cartofii şi oţetul

... pe măsură ce apa fierbe, se aruncă laolaltă cartofii şi ceapa, şi după ce mai trece o vreme se pune şi peştele, ca şi când ai face un concentrat de peşte... 

 

...se colorează mai apoi cu bulion şi frunze verzi....

...şi se sărează şi se acreşte după gustul lui tataia bucătarul.

Între timp Aldoiu face mujdei cât pentru un batalion, dar până la urmă eram cam cât un batalion aşa că dă-i că merge...

Când ciorba a fiert se chemă 3 persoane pentru a da jos ceaunul de pe foc, şi apoi se scoate TOT peştele din ciorbă pe platouri. Pariu că nu vă aşteptaţi la asta.

Șmecheri tulcenii ăştia, fac ciorbă şi fel principal 2 în 1, dar întind o masă mare pentru asta

Nu rămâne decât să te înfrupţi din bucate pe nerăsuflate, peştele cu cartofii drăgăliţi cu usturoi din belşug, şi zeama mai pe urmă, din strachină şi cu lingură de lemn.

DEMENŢIAL!

Prima Evadare 2011

Masa critică

Aşteptam weekendul ăsta de vreo 3 săptămâni, de când am zis că ne înscriem şi noi la Prima Evadare. Iniţial am crezut că e o mare ieşală cu bicicletele prin împrejurimile Bucureştiului, dar până la urmă am descoperit că e un concurs. OK din partea noastră, nu vroiam să câştigăm ci doar să ne plimbăm, dar am considerat că merită 45 de lei de persoana ca să pedalezi împreună cu 1500 de oameni 55 km prin pădurile şi peste câmpurile din nordul capitalei.

 Energizare înainte de start

Concursul în sine a fost foarte mişto organizat: pagină de internet calumea detaliată, harta traseului cu vedere satelit, maşină în care îţi puteai lăsa înainte de start un set de haine curate care să te aştepte la finish, check point-uri pe traseu cu autobuze care colectau concurenţii care abandonau cursa, marcaje clare ale traseului şi, dacă ar fi urmat cursa după o perioada de 2 saptămâni de secetă, probabil aş fi spus că şi alegerea traseului a fost excelentă.

În Bucureşti însă, de Marţi încoace a plouat zilnic iar azi noapte am avut parte de o furtună ca de vară. Niciun drum de pământ nu poate să înghită atâta apă, drept urmare traseul a fost integral noroi. Un noroi mai lichid şi bălţi enorme prin pădure, noroi dens şi lipicios pe câmp. Din păcate s-a mers “bară la bară” prin pădure, unde poteca era foarte îngustă, şi cam 20% din timp am mers pe lângă bicicletă. Primi 5 km au fost super ok, până a început ploaia şi am intrat într-o altă bucată de pădure, pe o cărare mai îngustă în care erau şanţuri pe care derapai. Acolo mi-am luat prima trântă, într-un derapaj, şi am căzut în fund în pleaşca aia cu bicileta peste mine. Nu ştiu de ce au proclamat doar casca obligatorie, eu aş zice că n-ar strica nişe ghete impermeabile şi apărători de picioare şi eventual de fund.

 La ieşire din pădure, una dintre bucăţile excelente de traseu

După 10 km am ajuns la şoseaua de centură şi apoi am intrat în câmp, însă am trecut la 80% din timp pe lângă bicicletă. Nasol rău de tot. Nu puteai merge pe bicicletă drept că derapai şi mai naşpa era că nici pe picioare nu puteai merge calumea, că derapai şi aşa. La un moment dat drumul a intrat prin noroi adânc şi aveam senzaţia că îmi rămân adidaşii acolo. De la un punct noroiul se lipise în aşa hal de roţi încât nu se mai învârteau. Aduna crengi si iarbă după el şi se blocau toate la frâne; din 10 în 10 metri trebuia să scoatem cu mâna toată mâzga de acolo ca să deblocăm roţile. Lumea capitula la tot pasul. Am insistat o vreme până am ajuns la un punct de unde vedeam participanţii din faţa noastră cu biciletele pe umăr, păşind cu greu prin noroi, pe o porţune de câţiva kilometri. Aia deja nu mai era plimbare cu bicicleta, nu mai avea niciun sens să continuăm pe lângă ea, aşa că după 15 km am capitulat.

Nu eram departe de un checkpoint şi ne-am întors la el. Un autobuz tocmai o luase din loc dar organizatorii ne-au văut şi l-au oprit. În autobuz încă vreo 10 alţii cu bicicletele lor, plini de noroi, resemnaţi dar frustraţi, ca şi noi de altfel. Autobuzul ne-a întors la start unde din fericire lăsasem maşina. Sunt 10 km de acasă până la punctul de start şi ploua azi dimineaţă la 8 jumate când am plecat, aşa că am luat maşina şi bine am făcut. Excursia s-a terminat cu o baie pentru biciclete, la spălătoria de maşini din colţ, şi una caldă acasă pentru noi.

 Autobuzul de sacrificiu

 Şi un balot de material că deh... hainejuniori.ro

Per ansamblu faină ieşirea, drumul prin pădure nu e deloc obositor şi nici ploaia nu ne-a deranjat prin pelerinele de la Decathlon. Cel mai rău îmi pare că a trebuit să abandonăm din cauza stării drumului, nu de oboseală şi nici de probleme tehnice. Chiar nu am simţit pic de oboseală în cei 15 kilometri şi sunt convinsă că dacă drumul ar fi fost uscat am fi făcut lejer traseul. Ne propunem oricum să îl reluăm la vară, într-o săptămână însorită şi usacată; abia aştept!


PS: mai multe poze cu traseul pe blogul lui Zoltan Lorencz, pe care l-am cunoscut în autobuzul abandonatorilor, ultima poză fiind şi cu noi 

Amintiri din copilaria romaneasca II

Am văzut weekendul ăsta un apartament decorat cum n-am mai văzut din copilărie, şi fac pariu că fiecare veţi regăsi minim o chestie pe care să o fi avut acasă acu Ţ-şpe ani. 

Să vedem:

 

... tablou cu ramă masivă, cu peisaj în culori mai tari, obligatoriu agăţat oblic...

... mai jos în aceeaşi poză fotolii cu pătură peste...

 

... nelipsitele bibelouri, dar am făcut poza pentru cele două vaze de sus din setul "Rubin", set pe care cred că l-a avut mama, soacra-mea, naşa, fina şi trei sferturi de ţară...

... încă nişte bibelori, de data asta într-o vitrină cu oglindă în spate, din lemn lăcuit, pe care am mai văzut-o prin căteva case când am fost cu colinda...

... frigider cu abţibilduri şi mileu, şi dulap de bucătărie de pe vremea copilăriei părinţilor noştri...

... masă cu mileu lucrat manual la croşetă, cu geam peste...

... întrerupătoare de care şi uitasem, si zugrăveală zgrunţuroasă (nu îmi asum răspunderea pentru ortografia ultimului cuvânt)

... suport de perdea şi cârlige din metal, care îţi fac pielea găinii când tragi perdeaua...

... "broderii" de tavan din gips (erau şi în centru, în jurul lustrei)...

 
... şi, preferatele mele, jaluzele cu şiret!

Românii şi talentul

Am urmărit, mai pe sărite ce-i drept, Românii au Talent, şi eram curioasă să văd ce tip de talent are trecere la români. Nu ştiu de ce atâta curiozitate totuşi când răspunsul era foarte la îndemână – din 12 finalişti, 6 (adică 50%) cântau sub o formă sau alta.

Eu eram nehotărâtă între Balance (cei doi gimnaşti) şi Valentin Luca (tipul care făcea cocktailuri cu scheme). Mi s-au părut deosebite ambele numere, talente neobişnuite, necomune, spectaculoase. Eram convinsă că macar unul din doi o să fie în top 3. Se pare că m-am înşelat.

Românii apreciază categoric cântatul, după cum arată podiumul. Locul 3 – tipul spălător auto cu o voce superbrbă. Foarte fain, mi-a plăcut şi mie şi sper să fie promovat că merită ascultat. Locul 2 – baiatul cu voce de soprană. Ce să zic... nu e stilul meu, nu aş asculta un album de-al lui, nu apreciez talentul ăsta. Locul 1 – baiatul hip hoper orfan. Aici nu pot să nu-i apreciez inspiraţia puştiului de a­-şi folosi statutul social în avantajul lui. Dar trebuie să recunosc că are talent la făcut rime, şi nu sunt puerile că le-am ascultat atentă. Poeziile recitate chiar au sens si versurile se leagă cursiv, fără cuvinte de umplutură. Băiatul si-a exploatat situaţia şi talentul la maxim. Maxim, am spus!

Păcat că nu a câştigat un talent mai original. Dar dacă stăm să ne gândim că românii au o slăbiciune pentru cazuri sociale, respectiv le place să plângă lor şi altora de milă, şi socotind că publicul PRO TV-ului are antrenament serios în a aprecia cazuri sociale (vezi Ţ serii de Dansez Pentru Tine), atunci e absolut de înţeles de ce a câştigat cine a câştigat.

Eu vă las mai jos cu cele două numere care mi-au plăcut mie cel mai mult:

CV-uri şi vai Doamne

Când postez un anunţ de recrutare îl combin de obicei cu un scurt interviu online, ca un prim filtru al candidaţilor, adică adaug la anunţ 2-3 întrebări în engleză (că e cerinţă obligatorie pentru aproape orice job la noi). Aşa pot vedea cam pe unde e nivelul de engleză, pot vedea din start dacă îndeplinesc întradevăr unele cerinţe obligatorii, pot cerne o parte dintre cei care aplică să se afle în treabă căci întrebările de specialitate îi sperie, văd dacă sunt motivaţi pentru jobul acela. Şi în plus mă şi distrez.

Azi de exemplu am citit 300 de aplicaţii pentru un job de operator PC în depozit, un job la care nu aplică lume cu studii înalte. Prima intrebare îi invita la o descriere mai largă în engleză, ca să văd cum se descurcă în scris înainte să îi sun pentru un interviu telefonic, a doua era sa văd ce părere au despre munca de rutină pe care o presupune job-ul. Sunt incredibil de multe aplicaţii la care fie nu am am niciun raspuns la aceste întrebări, fie în loc de răspuns sunt semne, puncte puncte, litere aleatoare, “vezi CV” sau chiar o înjurătură... Cât de nărod să fii?!? Şi probabil se miră de ce nu sunt chemaţi la interviuri. Cel mai haios răspuns mi s-a părut însă următorul:

Intrebarea 2: The job as a Computer Operator is a routine job, repetitive and - some may consider - boring. How do you feel about this?

If you don't block Facebook i don't think is boring .

Cozonacul de sărbătoare

Sunt atâtea dulciuri de casă care se fac de sărbători şi, deşi nu îl preferă mai nimeni, mai e şi cozonacul. Dacă mergi cu colinda sau cu udatul sau pur şi simplu în casa omului de sărbătoare şi pune pe masă prăjituri şi cozonac, la sfărşitul vizitei farfuria cu cozonac e neatinsă. De ce ai mânca de fapt pâine dulce când ai prăjituri cu creme sau ciocolată?

Cu toate acestea, am intrat şi noi acum în rândul cocătorilor de cozonac, deşi nici noi nu îl mâncăm. Sinceră să fiu îmi place umplutura de nucă, mi-aş face un cozonac cu o foiţă de coajă şi restul doar nucă.

Motivul pentru care m-am/ne-am ambiţionat să coacem cozonaci este să avem şi noi propriul ritual de Paşti. Ne dezrădăcinăm de fiecare sărbătoare, pendulăm între Sibiu şi Călăraşi/Tulcea şi suntem veşnic musafiri. Nu este un scenariu ideal, de aceea vroiam să avem şi noi ceva al nostru, de care să legăm venirea sărbătorilor. Şi curăţenia nu, nu se pune!!

A fost muncă de doi, unu la frământat şi unu la turnat ingrediente pe rând, şi a durat de la 7 jumate la 12 jumate. Două serii de dospit plus coptul... asta este. Dar suntem mândrii de rezultat, arată excelent pentru o primă încercare, consistenţa este exact aia pe care mi-o închipuiam şi umplutura e super bună. Vă servesc, mai jos, cu o felie.

Puncte forte

I’m a learner. Sunt studioasă. Versiunea în română are parcă mai puţin impact.

Am fost Joi dimineaţă la un seminar organizat de Gallup (incredibil câtă lume nu cunoaşte Gallup), în care am aflat despre un instrument de măsurare a punctelor forte. Gallup, ca firma de cercetări sociologice ce se află, are o groază de studii la activ, şi s-a gândit ca din când în când să mai scoată şi câte o carte sau să mai facă un ban punând cap la cap datele deja colectate. Aşa au ajuns să conceapă instrumentul Clifton Strenghts Finder, împreună cu un anume nene Clifton care trece drept părintele psihologiei bazate pe puncte forte (şi aici sună mai bine în engleză: strengths-based psichology). După multe studii au ajuns la concluzia că ar exista 34 de „teme“ sau „talente“ pe care o persoana le-ar putea dobândi la naştere, şi care s-ar putea transforma în puncte forte dacă le mai adaugi nişte excerciţiu. Cu alte cuvinte, dacă să zicem te-ai născut cu o înclinaţie spre empatie dar ajungi să îţi trăieşti viaţă ca cioban la oi departe de lume, atunci probabil empatia nu va fi nicioadat punctul tău forte pentru că nu o excerciţi. În schimb dacă te hotărăşti să lucrezi pentru un ONG, atunci empatia te ajută mai mult ca pe ceilalţi colegi de breaslă şi este categoric punctul tău forte.

Faza cu punctele astea forte şi cu testul Clifton este că îţi ierarhizează cele 34 de talente native astfel încât top 5 (chiar 10) să reprezinte talentele tale iar ultimele 5 teme să reprezinte non-talentele, chestiile pentru care nu ai nicio înclinaţie. Se aplică însă aceeaşi logică: un non-talent devine un punct slab doar atunci când trebuie să îl utilizezi. De aici şi folosofia acestei metode: e mai eficient să construieşti viitorul pe baza talentelor, a punctelor tale foarte, decat să investeşti în a-ţi corecta non-talentele, când poţi doar să eviţi folosirea lor.

My Top 5 (scuze, mi-e lene să traduc):

• Learner (studios) – People strong in the Learner theme have a great desire to learn and want to continuously improve. In particular, the process of learning, rather than the outcome, excites them.
• Restorative (soluţionare) – People strong in the Restorative theme are adept at dealing with problems. They are good at figuring out what is wrong and resolving it.
• Harmony (armonie) - People strong in the Harmony theme look for consensus. They don't enjoy conflict; rather, they seek areas of agreement.
• Analithycal (analiză) - People strong in the Analytical theme search for reasons and causes. They have the ability to think about all the factors that might affect a situation.
• Relator (relaţionare) - People who are strong in the Relator theme enjoy close relationships with others. They find deep satisfaction in working hard with friends to achieve a goal.

Sună interesant, nu? Ei, nu mai e la fel de interesant când vezi statisticile naţionale: eu, ca şi majoritatea românilor, suntem studioşi. Ca şi tot românul, caut şi eu problema şi ofer soluţii. Ca şi cei mai mulţi dintre români, evit conflictele şi caut armonia. Ceea ce am eu şi nu are statistica naţională e Analiza foarte sus în top. Măcat atât :) Cine ar fi crezut... De câd am văzut lista de 34 am spus că eu sunt Learner, dar dacă m-ar fi intrebat careva care sunt cele 3 caracteristici ale poporului, să fiu al naibii dacă aş fi mizat pe astea 3. 

Armonia vine să fie confirmată şi de un alt studiu pe români, de data asta pe manageri români, despre care am aflat tot joi dar după prânz, la o conferinţă despre leadership si telente (de data asta altfel de talente, resursele umane ale unei companii). Într-un studiu despre comportamentul managerilor români în situaţii de stres se vede că ai noştri, mai mult decât ai lor, au un comportament pasiv-agresiv. Asta înseamnă că nu râbufnesc, ci dimpotrivă se detaşază până la neimplicare, „Am încercat dar nu merge...“ „Pur şi simplu nu se poate...“, „Asta este...“ Tipul care prezenta studiul, un ceh, zicea că a mai întâlnit aspecte ale acestui cimportament şi în alte studii legate de români. 

Mmda... e tocmai acea armonie din cercetarea Gallup, doar că acolo e elegant formulată drept evitarea conflictelor, când de fapt e evitarea confruntării. Când a devenit asta un punct forte?