duminică, 8 mai 2011

Prima Evadare 2011

Masa critică

Aşteptam weekendul ăsta de vreo 3 săptămâni, de când am zis că ne înscriem şi noi la Prima Evadare. Iniţial am crezut că e o mare ieşală cu bicicletele prin împrejurimile Bucureştiului, dar până la urmă am descoperit că e un concurs. OK din partea noastră, nu vroiam să câştigăm ci doar să ne plimbăm, dar am considerat că merită 45 de lei de persoana ca să pedalezi împreună cu 1500 de oameni 55 km prin pădurile şi peste câmpurile din nordul capitalei.

 Energizare înainte de start

Concursul în sine a fost foarte mişto organizat: pagină de internet calumea detaliată, harta traseului cu vedere satelit, maşină în care îţi puteai lăsa înainte de start un set de haine curate care să te aştepte la finish, check point-uri pe traseu cu autobuze care colectau concurenţii care abandonau cursa, marcaje clare ale traseului şi, dacă ar fi urmat cursa după o perioada de 2 saptămâni de secetă, probabil aş fi spus că şi alegerea traseului a fost excelentă.

În Bucureşti însă, de Marţi încoace a plouat zilnic iar azi noapte am avut parte de o furtună ca de vară. Niciun drum de pământ nu poate să înghită atâta apă, drept urmare traseul a fost integral noroi. Un noroi mai lichid şi bălţi enorme prin pădure, noroi dens şi lipicios pe câmp. Din păcate s-a mers “bară la bară” prin pădure, unde poteca era foarte îngustă, şi cam 20% din timp am mers pe lângă bicicletă. Primi 5 km au fost super ok, până a început ploaia şi am intrat într-o altă bucată de pădure, pe o cărare mai îngustă în care erau şanţuri pe care derapai. Acolo mi-am luat prima trântă, într-un derapaj, şi am căzut în fund în pleaşca aia cu bicileta peste mine. Nu ştiu de ce au proclamat doar casca obligatorie, eu aş zice că n-ar strica nişe ghete impermeabile şi apărători de picioare şi eventual de fund.

 La ieşire din pădure, una dintre bucăţile excelente de traseu

După 10 km am ajuns la şoseaua de centură şi apoi am intrat în câmp, însă am trecut la 80% din timp pe lângă bicicletă. Nasol rău de tot. Nu puteai merge pe bicicletă drept că derapai şi mai naşpa era că nici pe picioare nu puteai merge calumea, că derapai şi aşa. La un moment dat drumul a intrat prin noroi adânc şi aveam senzaţia că îmi rămân adidaşii acolo. De la un punct noroiul se lipise în aşa hal de roţi încât nu se mai învârteau. Aduna crengi si iarbă după el şi se blocau toate la frâne; din 10 în 10 metri trebuia să scoatem cu mâna toată mâzga de acolo ca să deblocăm roţile. Lumea capitula la tot pasul. Am insistat o vreme până am ajuns la un punct de unde vedeam participanţii din faţa noastră cu biciletele pe umăr, păşind cu greu prin noroi, pe o porţune de câţiva kilometri. Aia deja nu mai era plimbare cu bicicleta, nu mai avea niciun sens să continuăm pe lângă ea, aşa că după 15 km am capitulat.




Nu eram departe de un checkpoint şi ne-am întors la el. Un autobuz tocmai o luase din loc dar organizatorii ne-au văut şi l-au oprit. În autobuz încă vreo 10 alţii cu bicicletele lor, plini de noroi, resemnaţi dar frustraţi, ca şi noi de altfel. Autobuzul ne-a întors la start unde din fericire lăsasem maşina. Sunt 10 km de acasă până la punctul de start şi ploua azi dimineaţă la 8 jumate când am plecat, aşa că am luat maşina şi bine am făcut. Excursia s-a terminat cu o baie pentru biciclete, la spălătoria de maşini din colţ, şi una caldă acasă pentru noi.

 Autobuzul de sacrificiu

 Şi un balot de material că deh... hainejuniori.ro

Per ansamblu faină ieşirea, drumul prin pădure nu e deloc obositor şi nici ploaia nu ne-a deranjat prin pelerinele de la Decathlon. Cel mai rău îmi pare că a trebuit să abandonăm din cauza stării drumului, nu de oboseală şi nici de probleme tehnice. Chiar nu am simţit pic de oboseală în cei 15 kilometri şi sunt convinsă că dacă drumul ar fi fost uscat am fi făcut lejer traseul. Ne propunem oricum să îl reluăm la vară, într-o săptămână însorită şi usacată; abia aştept!


PS: mai multe poze cu traseul pe blogul lui Zoltan Lorencz, pe care l-am cunoscut în autobuzul abandonatorilor, ultima poză fiind şi cu noi 

4 comentarii:

Jet Power Team spunea...

Pacat ca ati abandonat! Si mai pacat e ca autobuzul cu pricina nu v-a dus la finish. A fost frumos in cortul incalzit :)

Catalina spunea...

@ Mihai: si inca a trebuit sa aleg varianta cu liniute, ca celalate combinatii erau deja date :-/

Catalina spunea...

Ne gandeam sa o luam pe sosea lipa-lipa catre Snagov, da nu prea avea niciun haz sa ajungi la finish fara sa fi facut traseul propriu-zis...

Ti-am gasit si relatarea de pe blog si ma mir ca ai reusit totusi sa treci de noroaiele alea. Probabil traseul s-a si stricat mult dupa ce a trecut tot plutonul, noi fiind cam la coada. Am observat si ca ai frana pe disc, ceea ce iar e un avantaj ca noua la frane ni se faceau ghemotoace de noroi si ne blocau rotile. Anyway, una peste alta a meritat si marea namoleala, pozele sunt oricum de milioane!

Anonim spunea...

Păcat de vreme, cred că ar fi fost foarte fain altfel. Dar mi-a plăcut şi să să văd plini de noroi :)

Trimiteți un comentariu