Fără compromisuri

Din experienţele anterioare am ajuns la concluzia ca am nevoie de 3 luni până să pot spune că m-am acomodat cu o situaţie, fie ea o relație, un job sau un apartament. De data asta, după 5 luni de muncă în bancă tot nu mă simt integrată în organizație, ba dimpotrivă. Sunt cum nu se poate mai ruptă de cultura lor organizaționala.  Se pare ca nu sunt făcută din aluat de bănci multinaționale. Trebuie să ai pielea foarte groasă si mult tupeu să ai succes acolo, căci nu colaborarea nimeni cu tine din colegialitate ci doar din interes... profesional, believe it or not! 

Marile avantaje al multinaționalelor sunt 1) că lucrează cu instrumente și procese complexe şi 2) că dau foarte bine în CV. Partea proastă este că, dacă nu eşti croit pe măsura lor, cultura lor intră în conflict cu valorile tale.

Așadar, după o oferta de job de la o firmă mică, mult soulstorching şi dezbateri „în familie“, am ajuns la concluzia că e mai bine pentru mine, din toate punctele de vedere, să îmi dau demisia de la banca - o premiera pentru mine - și să plec să lucrez într-un loc unde să mă şi simt bine. Din fericire pentru mine am reuşit să realizez că nu vreau să am un CV extraordinar în detrimentul sentimentului de bine. Vreau în schimb să mă simt extraordinar la locul de muncă. 

Din 20 Octombrie o să lucrez la cargo-partner, o firmă cu 150 de angajați la noi, cu sediul central la Viena şi cu o cultură puternic axată pe individ şi parteneriat. O sa ma ocup tot de HR, de data asta însă în germană. Şi încă o chestie tare: sediul lor e la mine pe stradă. Lux!

Istanbul

Am fost 3 zile la Istanbul. Nu am mai fost în Turcia până acum, drept urmare nu prea aveam idee la ce să ne așteptăm (în afară de prețuri mici). Ne-am luat un ghid turistic, Top 10 Istanbul, am împrumutat GPS-ul de la părinții mei și am pornit cu mașina la Istanbul. Foaaarte lung drumul prin Bulgaria dar bunuț şi incredibil de lejer traficul. În Turcia e autostrada de la graniță până la Istanbul – lux – dar in oraş traficul e criminal! Noroc că am avut GPS-ul, că altfel nu ştiu cum şi când am fi ajuns noi la hotel, în buricul târgului, pe cele mai înclinate, alambicate, înguste si aglomerate străduțe.

  

Am observat că în mai toate oraşele mari pe care le-am vizitat, centrul istoric e o zonă cu străduţe înguste, case mai mult sau mai puţin dărăpănate, ce nu îți dă o senzaţie de prea mare siguranţă. Istanbul nu face excepţie. Fiind cazati langă faleză, am ieşit în prima seară la o scurtă plimbare pe malul betonat al Mediteranei. Toată faleza era ticsită de localnici ieşiţi la grătar, desculți, ceea ce ni s-a părut neobisnuit. Am văzut apoi în serile următoare că acelaşi lucru se întâmpla si în parcul din centru, între moschei: sute de oameni iesiţi la picninc in parcul municipal... Drept comparație, imaginaţi-vă tot parcul primăriei din Sebeş împânzit cu familii ieşite la picnic şi grătar, şi vânzători ambulanţi de ceai, porumb fier şi copt, lebeniţă şi nuci umblând printre ei. Ciudat, nu? Nu am găsit încă o explicaţie pentru fenomen, dar bănuim că e din cauza Ramadamului.

De vizitat şi în interior am vizitat doar Palatul Topkapi. E mare, foarte bine poziţionat, frumos organizat pentru vizitare, dar nu chiar aşa spectaculos amenajat în interior. Am plătit şi taxa separată pentru a vizita haremul şi am fost deziluzionaţi de coridoarele labirintice golite de podoabe si ornamente. De altfel, cu exceptia unui foişor care nu se putea vizita pentru că se filma un interviu înauntru, întreg palatul era destul de fad decorat în interior.

Am vrut apoi sa mergem la cumpărături, căci e un ştiut că marfa turcească e ieftină. Am luat tramvaiul până la capăt, până în cartierul de unde se aprovizionează şi comercianţii români, şi ne-am dus la pomul lăudat cu sacul. Şi pentru că proverbul nu s-a născut degeaba, am venit cu mâna aproape goală de acolo... Preţurile nu erau chiar mici şî acolo unde chiar erau, marfa si vindea numai en-gros. Dezamăgiţi, ne-am dus în Marele Bazar, cel poziţionat central şi vizitat de toţi turiştii. Este enorm întradevar, cu multa marfă, dar care se repeta la toate standurile ce vând produse similare. Negusotrii nu mai sunt pra dispuşi la negociere aşa cum scrie în ghidul turistic şi nici măcar un ceai nu ne-au oferit. Să nu mai vorbim că preţurile sunt astronomice!! Dan al meu a avut totuşi răbdare să îşi negocieze un ceas şi o narghilea, fiecare la vreo 25 de Euro, ceea ce oricum nu mi se pare ieftin. 

Cel mai mult mi-a plăcut vederea din turnul Galata, fost far şi foişor de foc, acum ...obiectiv turistic. Foarte frumoasa priveliştea de sus! 

Ah, şi kebab-ul lor e foarte bun, ca au o chifla anume, „pita“, gen foccacia. Nu am văzut absolut nicăieri „shaorma“, aşa că nu sunt prea convinsăcă e produs turcesc. Mai degraba e o adaptare la piaţa noastră, cu atât mai mult cu cât turcii nu pun sos de usturoi (de fapt de niciun fel) pe kebab. Apropo mâncare, e o adevărată aventura să îți cumperi înghețată la ei. Atașez un filmuleț:

Una peste alta, experiența a fost drăguţă dar nu m-aş mai duce la Istanbul în următorii 10 ani. Urmează Barcelona în Octombrie, acolo am mai fost şi m-aş mai tot duce.

Toropeala si tocilareala

Behind every successful woman is... a basket of dirty laundry.

Mi-au placut mult mesajul si poza de mai sus cand le-am vazut pe blogul Mariei (desi acum nu reusesc sa gasesc exact acea postare), cu atat mai mult cu cat ma simt vesnic restanta la capitolul "treaba prin casa". Prea rar ma simt in stare sa fac curat dupa ce ajung acasa de la serviciu, dar de fapt prea rar ajung sa stau acasa dupa serviciu. In ultima vreme am preferat sa socializam fie cu prieteni fie in cu bicicletele noastre. Dar de cand sunt 38 de grade afara la 9 seara si aerul conditionat nu mai face fata, nu imi vine mai sa fac altceva decat sa zac!

Cu toata caldura, ultimele 4 weekenduri le-am petrecut la Bucuresti, urmand un curs de legislatia muncii. Am optat pentru modulul de weekend pentru ca nu prea aveam incotro, dar si pentru ca nu mi-am dat seama cat de istovitor poate fi sa nu ai nici macar o zi libera intr-o luna! Ieri am absolvit insa, cu 10 :D, si ma bucur ca am din nou timp de blog.

Pentru ca banca pentru care lucrez avea, dupa o luna de la angajare, pretentia sa fiu expert in relatii de munca, fara sa imi fi oferit nici macar o ora de training de specialitate, am hotarat sa iau eu fraiele in maini si m-am inscris pe banii (parintilor) mei  - multumesc! - la acel curs de legislatia muncii si politici manageriale de resurse umane. Si bine am facut! Cred ca niciun training din lume nu ar fi putut fi mai la obiect si mai pe problemele cu care ma confruntam la serviciu.

Profesoara de curs, jurista si manager HR, este toba de carte si extrem de interesata sa te ajute, astfel incat ne raspundea la orice intrebare, chiar daca asta presupunea din partea ei consultanta juridica inclusa in pret. In concluzie a meritat efortul de a renunta la 4 weekenduri de vara pentru a invata cum sa dau oameni afara in conditiile legii, cum sa ii detasez in strainatate fara sa ma pierd in jungla birocratiei, cum sa demonstrez necorespunderea profesionala - cela mai greu lucru pe care un angajator l-ar putea face - si cum pot obliga un angajat sa ramana in firma 3 ani, in conditii legale. Pe lanaga asta ne-a aratat o multime de chichite legislative pe care sa le folosim in avantajul firmei, forte pretioase in conditiile in care legea apara foarte mult pe angajat.

Daca va confruntati vreodata cu vreo problema de resurse umane - fie ca angajat, fie ca angajator - scrieti-mi si va ajut cu placere. Celor din Bucuresti recomand din toata inima cursul Ramonei Ristea de la Absolute School.

PS: ar trebui pe aceasta cale sa-i zic multumesc lui Neea (viitoare Tziripan) ca mi l-a recomdat ;)

Dau saşi şi şvabi pe Mercedes-uri full option

Există un număr foarte restrâns de canale TV pe care le urmăresc atunci când sunt acasă, şi un număr şi mai restrâns de canale pe care le urmăresc atunci când sunt singură acasă: Deutsche Welle, când mai fac ceva treabă prin casă, şi Hallmark, când puturoşesc.

Aseară, în timp ce curăţam un morman interminabil de fasole verde (aka postaie), am ascultat un reportaj despre şpaga pe care guvernul Germaniei a plătit-o lui Ceauşescu timp de câţiva ani pentru ca acesta să permită etnicilor germani să părăsească ţară. 

Operaţiunea este la bază, după câte rezultă din reportaj, un mega-gest umanitar din partea guvernului german, în sprijinul semenilor lor blocati între graniţele închise ale României. Negocierile au fost purtate ani la rând de un avocat neamţ, care căra bani cu sacoşa în România, să-i hrănească lăcomia lui Ceauşescu. Tranzacţiile se negociau ca la piată: persoana şcolită, cu diplomă universitară – 6000 de Euro, că doar a învăţat pe gratis la noi în ţară şi trebuia să ne scoatem banii, ţăranul -1500 de Euro. Cu timpul, pretenţiile comunistului-şef au crescut şi a trebuit îmbunat cu diverse cadouri, de la arme de vânătoare, pe care le colecţiona, până la Mercedes-uri cu inclusiv frigider. 

Apropo, am citit de curand „Supleantul“, de Petru Popescu, o carte in care apare si Zoia Ceausescu in Mecedes-ul ei decapotat. Mă întreb dacă o fi una dintre maşinile primite şpagă de la nemţi... 

De prin anii 70 si pana la revolutie, peste 220.000 de saşi şi şvabi din Transilvania şi Banat au părăsit România, în schimbul a unei sume estimate echivalenta cu 500 de milioane de Euro.

Cred că ştia Nicu Ceauşescu ceva atunci când a revendicat averea părinţilor. 

Reportajul intreg, de 8 minute, in limba Engleza, pe pagina Deutsche Welle

Cheesecake - o nebunie

Sunt absolut nebuna dupa cheesecake; dupa orice desert cu branza in general, dar dupa asta in mod special.
Am preparat-o in ultimul an in nenumarate variante si cantitati, si inca nu m-am plictisit. De data asta am reusit sa-mi si pozez capodopera culinara (intamplator si cea mai fina varianta de pana acum), asa ca am hotarat sa impartasesc reteta.

E foarte buna ca desert de vara, mai ales daca o asortezi cu capsuni, cum am ales eu, sau cu alte fructe acrisoare. In plus se face usor si destul de repede. Se manaca rece, de la frigider, si garantez ca e mai buna deat o inghetata.

Pentru blat (de fapt nu e blat adevarat): 300g biscuiti + 110g unt topit

Biscuitii macinati - eu ii zdrobesc cu ciocanul de carne in hartie de copt - se amesteca cu untul topit. Apoi se indeasa cmpozitia pe fundul tavii (fie unsa, fie cu pergament) si se tine la frigider pana e gata compozitia.

Pentru compozitie: 600g branza foarte grasa si fina de vaci (pe engleza e cream cheese si produsul cel mai apropiat ar fi Mascarpone!) + 600g branza slaba de vaci (de-a noastra) + 400g smantana + 6 oua + 300g zahar. Ideea cu branzurile astea sofisticate e ca sunt mai dense, mai fine, drept urmare si prajitura va iesi mai fina.

Reteta originala pare a fi pentru un batalion intreg. Intr-un vas normal de Jena incape doar 1/3 din ce am listat mai sus. De altfel atat e si in poza.
Asadar: mascarpone (sau branza grasa de vaci, ca merge) se amesteca cu cealalta branza si cu zaharul. Apoi ouale, unul si amesteci, apoi altul si amesteci, si tot asa. Smantana la sfarsit. O sa iasa o chestie lichida, care se toarna in tava, peste bicuiti. Va sta la cuptor o ora si un sfert (o ora pentru cantitate mai mica), la 150 de grade, sau treapta 2 sau "low" (dar nu minim). Cand e gata inca se clatina la mijloc, dar se intareste cand se raceste. Ar fi bine sa stea la frigider cateva ore inainte de servire.

Deasupra: capsuni sau alte fructe acrisoare, crude, peste care se pune gelatina pentru torturi. Eu doar pe aia Dr. Oetker reusesc sa o pregatesc fara sa o stric, celalalte sunt prea sensibile.

Incercati si ziceti-mi daca va mai puteti opri din mancat, ca eu una cu greu ma rup de la frigider.

Oriunde, numai nu in casa

A venit vara si caldura toropitoare, asa ca am apucat-o catre apa. Navodari este de ceva vreme destinatia noastra pe litoralul romanesc, asa ca am fost si anul acesta, deja in 2 weekenduri, cu cortul in campingurile din Navodari. Foarte misto, si din pacate deja prea aglomerat. Din fericire plaja la Navodari este mare si aerisita chiar si in sezon, pescarusii sunt omniprezenti, campingul e verde si racoros, la buza marii, si seara Satul de Vacanta e o alternativa placuta la manelele din difuzoarele vecinilor de cort.

Ar fi trebuit sa fugim la munte weekendul asta, dar ne-am lasat intimidati de furtunile prognozate si am amant plecare cu o saptamana. In schimb ne-am aventurat prin Bucuresti cu bicicletele, in jurul lacului Herastrau. Ce bine e cand soarele sta ascuns in nori! 

 

Eurovsion 2010, Romania locul 3!

Aseara ne invarteam cu Tiripanii cu masina prin Calarasi, cautand un loc sa bem si noi un suc scurt, dupa care sa o tai acasa sa ma uit la Eurovision. Dar ce sa gasesti un local in plin sezon de nunti...! Asa ca s-a nascut geniala idee sa ne luam pizza la pachet si sa mergem la Neea acasa sa ne uitam la Eurovision.

Ca fan declarat ce sunt, am vazut finala nationala - unde am votat pentru Paula si Ovi, semifinala de la Oslo, unde a participat si RO, si marea finala, bineinteles - unde nu am mai votat pe nimeni ca era prea scump. Mi-ar fi placut totusi sa dau un vot turcilor.

Vreau sa laud putin prestatia romancei si a semi-romanului, ca mi-au placut mult de fiecare data.
La selectia nationala mi s-a parut ca s-au detasat de restul plutonului, drept pentru care i-am si votat si m-am bucurat mult cand au castigat. Am avut apoi putine emotii cand am vazut videoclipul - it just doesn't do them justice. Cu toata parere de rau - ca e si mana sebesanului DJ Fantom acolo - videoclipul se vrea futurist dar mie mi se pare putin caracghios, mai ales la partea cu dansatorii si roboteii. In plus inregistrarea il pune pe Ovi cumva in background, de ai impresia ca e mai mult acompaniament pentru Paula.

La semifinala in schimb, cand m-am uitat singura si nu am avut zgomote de fond ( :p sorry guys) am avut un soc cand am vazut ce diferenta substantiala exista intre varianta live si cea de videoclip. Ovi este foarte tare! Au avut si norvegienii sonorizare impecabila, dar au fost si ai nostri la inaltime. Cica au fost foarte silitori acolo, au repetat continuu si au facut vocalize. Paula a luat lectii de canto de cand s-a calificat si statea cu profesoara ei la telefon de la Oslo sa-i dea tonul :)) Au fost foarte serosi si uite ca a dat roade.

Cu toate astea, chiar daca melodia este foarte buna, si prestatia artistilor si mai buna, Romania nu prea are sanse sa castige un concurs ca Eurovision, pentru ca exista o evidenta trasatura politica in acordarea voturilor. Este hilar sa vezi cum tarile din fostul bloc sovietic isi dau cele mai mari puncte intre ele, la fel cum tarile nordice se premiaza reciproc. Noi nu am primit nimic din nordul Europei, cu exceptia Norvegiei - caci Ovi are cetatenie norvegiana si este un cantaret cunoscut la ei - si a Suediei, unde ma gandesc ca este de asemenea cunoscut. Deci si voturile noastre au venit pe filiera prieteniei. Dar nu exclusiv, ca altfel nu am fi iesit pe locul 3 totusi!

Castigatoare a iesit o pustoaica din Germania cu o melodie foarte vesela si catchy. Eu nu am apreciat-o pentru ca seamana foarte mult cu o serie de hituri din ultima vreme, inclusiv cu o melodie dintr-o reclama Orange. A fost votata insa la greu, astfel incat a surclasat de departe concurenta. Pe locul 2 Turcia, favorita mea, iar pe locul 3, Romania. Yupee!!

Va las cu inregistrarile live: