Din experienţele anterioare am ajuns la concluzia ca am nevoie de 3 luni până să pot spune că m-am acomodat cu o situaţie, fie ea o relație, un job sau un apartament. De data asta, după 5 luni de muncă în bancă tot nu mă simt integrată în organizație, ba dimpotrivă. Sunt cum nu se poate mai ruptă de cultura lor organizaționala. Se pare ca nu sunt făcută din aluat de bănci multinaționale. Trebuie să ai pielea foarte groasă si mult tupeu să ai succes acolo, căci nu colaborarea nimeni cu tine din colegialitate ci doar din interes... profesional, believe it or not!
Marile avantaje al multinaționalelor sunt 1) că lucrează cu instrumente și procese complexe şi 2) că dau foarte bine în CV. Partea proastă este că, dacă nu eşti croit pe măsura lor, cultura lor intră în conflict cu valorile tale.
Așadar, după o oferta de job de la o firmă mică, mult soulstorching şi dezbateri „în familie“, am ajuns la concluzia că e mai bine pentru mine, din toate punctele de vedere, să îmi dau demisia de la banca - o premiera pentru mine - și să plec să lucrez într-un loc unde să mă şi simt bine. Din fericire pentru mine am reuşit să realizez că nu vreau să am un CV extraordinar în detrimentul sentimentului de bine. Vreau în schimb să mă simt extraordinar la locul de muncă.
Din 20 Octombrie o să lucrez la cargo-partner, o firmă cu 150 de angajați la noi, cu sediul central la Viena şi cu o cultură puternic axată pe individ şi parteneriat. O sa ma ocup tot de HR, de data asta însă în germană. Şi încă o chestie tare: sediul lor e la mine pe stradă. Lux!