La revedere, bere

Si azi joc in deplasare, deci si azi scriu fara diacritice.

Inca o melodie care sa acompanieze lectura, cu titlu asortat momentului.

In Iulie mi-am luat carnetul de sofer, am dat vreo 3 ture prin Calarasi si una prin Sibiu, dupa care am ramas sofer doar in acte. Dar nu si in luna Aprilie! Pentru ca Dan al meu a facut o depasire eleganta pe linie continua dubla (si cu denivelari de atentionare), din 24 Martie este pasager pentru o luna, iar eu soferul desemnat. La revedere, bere.

Spre uimirea mea mi-a trebuit doar o tura in jurul blocului sa imi aduc aminte pe ce sa apas si cum sa amestec in benzina (daca nu stiti bancul, intrebati-ma), si am taiat-o directia Calarasi. 105 km de autostrada si 25 de drum national in doua ore. Socotesc ca nu e rau pentru un incepator. Cu ocazia asta am ajuns si eu sa fac cunostinta cu vitezele a 4-a si a 5-a, si am reusit sa imi depasesc recordul personal de 60 km/h, care la vremea respectiva mi se parea viteza luminii.

Ramasesem oarecum codasa intre prietenele mele, atat cu carnetul de sofer cat si cu practica. Nicoleta si Lavinia si-au luat carnetul la 18 ani si intre timp au chiar masina proprie cu care fac deplasari interurbane. Flacar, oare tu conduci? Adelina si l-a luat in Facultate si acum o bate gandul sa-si aduca masina la Bucuresti. Una dintre cele doua Andree de la Bucuresti a intrat in trafic acum mai bine de un an si-i da inainte. Codasa efectiv a ramas doar ce-a de-a doua Andreea (cea cu "Aventuri la interviu"), care sper eu sa se ambitioneze in zilele urmatoare. Go, girl!

În căutarea bicicletei

Înainte de toate, o melodie asortată care să acompanieze lectura:

Partea cu soneriile îmi aduce întordeauna aminte de Ciocârlia :)

Şi acum să vă povestesc cum am cumpărat, m-am plimbat şi am stricat o biciletă în 24 de ore.

Totul a început cu prietenii noşri Ţiripanii (pe Andreea o ştiţi din articolul „Aventuri la interviu“) care au biciclete şi care s-au dat toată vara trecută cu ele în timp ce noi îi acompaniam pe role. Am început să ne gândim că bicicleta ne-ar duce mult mai departe şi deja ne închipuiam miniexcursii de weekend prin ţară, cu biciletele după noi. Aşa că am hotărât să ne luăm biciclete.

Am porniti prin magazine, cu un buget de 600 de lei de căciulă, în căutare de alternative. Se pare însă că piaţa din Bucureşti e invadată de biciclete DHS, astfel încât ne-a fost destul de greu să luăm o decizie informată. În disperare de cauză am folosit Jokerul „sună un prieten“ si l-am rugat pe Mircea să ne dea un sfat. Mircea, care face 100 km dintr-o lovitura pe bicicletă, a desfiinţat DHS-urile, şi în consecinţă şi iluziile noastre de a rezolva rapid problema. După câteva lecţii cu ce trebuie să aibă şi să n-aibă o bicicletă, am plecat pe la magazinele de specialitate. Dar acolo preţurile încep de la 1300 de lei, aşa că ne-am pus speranţa în Decatlon şi Hervis. Nici la Decatlon nu am reuşit să ne încadrăm în buget, dar din fericire am găsit ce căutam la Hervis.

Am constatat apoi că şi bicicleta se vinde ca şi maşina: dacă o vrei full option, mai scoţi nişte bani. Ne-am mai accesorizat aşadar cu cric, apărători de noroi, suport şi sticluţă de apă, lanţ antifurt, husă cu silicon pentru scaun şi mănuşi şmechere. Din fericire bicicleta a fost la promoţie, aşa că am reuşit să ne încadrăm în buget, cu accesorii cu tot.

A doua zi am ieşit la soare, în parcarea din spatele blocului, şi l-am învăţăt pe Dan să meargă pe bicicletă. No comment. După vreo oră am fost gata de mers în parc, unde am făcut febră musculară şi bătături la fund (husa nu a fost o investiţie prea bună). Întrun moment de repaos, când mi-am sprijinit bicicleta prost în cric şi m-am aşezat pe-o bancă, a trecut alt biciclist în viteză pe lângă bicicleta mea, şi curentul de aer a dărâmat-o... Partea proastă e că s-a sucit ghidonul în cădere si schimbătorul de viteze din dreapta a luat-o căzăura din plin. Drept urmare am rămas cu 3 viteze din 3x7, căci schimbătorul a dat ortul popii. Nasol moment!

Şi ca seria de prostii să fie completă, aseară, l-am decorat pe Dan al meu cu ceară topită  pe frunte, prin păr, în ureche şi pe ochelari (noroc că are!), precum şi peretele nostru alb, aşternuturile de pat şi canapeaua proprietarului. Deci...da!

Aventuri la interviu

Eu si o prietena de-a mea, Andreea, suntem amnadoua in cautare de job. Mi s-a parut atat de tare una dintre aventurile ei la interviuri incat am zis ca trebuie sa o srie si sa o postez la mine pe blog :D

 

"Intr-o zi frumoasa de primavara ma duc eu cu pasi voiosi la un interviu (momentan sunt in stand-by, so if you know something .. just tell me!!) intr-o zona " buna " a Bucurestiului (chiar e ok zona, sunt ironica referitor la ce voi scrie in continuare). Era dimineata si cautam firma respectiva , care era la parterul unui bloc nou construit. Nu m-am mirat, pentru ca si bancile sau alte spatii comerciale au sediul in astfel de locatii. 

 

Uimirea mea a fost cand am sunat la interfon si nu era specificat nicaieri numele firmei cautate; iar cand am intrat in scara, ce credeti?...a iesit o tipa  in papuci. Da da, in papuci! Bineinteles, i-am spus numele firmei pe care o caut, intrucat ma gandeam ca stie, locuind acolo. Dar, nu! M-a invitat in casa (rad si acum cand ma gandesc), pentru ca acolo era "compania" cautata. 

 

Cand intru dau de alta , tot in papuci, care discuta cu un nene, dar ce nene...mare, chelios si cu muschi, care statea la o masa mare, de tip medieval ( ii mai lipseau de pe perete coarnele de cerb si blana de urs in loc de covor). Credeam ca ma vor invita intr-un "  birou "  pentru pentru a discuta, dar din nou NU. M-a tinut tanti (bretonata, data doar cu contur rosu la buze) in usa bucatariei, intrebandu-ma ce experienta am, si citez " cat vreau?". Am atentionat-o subtil, diplomat ca ii spun toate acestea stand in picioare in hol, dar nimic. Se pare ca nu s-a prins. In momentul in care a auzit suma, mi-a replicat " Voi vreti cam mult! Ce credeti ca faceti asa mult pentru acest post? 

 

Am uitat sa specific faptul ca in tot acest timp, se uita intr-un caiet scolar de mate, unde isi facuse un tabel in creion, cu numele persoanelor contactate si suma pe care au cerut-o la interviu.  La final mi-a spus "Vezi ca saptamana viitoare te contactez pentru ca vei avea interviu direct cu Directorul" (The Big Boss). Cand mi-a spus acest lucru, mi-am amintit subit unul dintre punctele jobului si anume faptul ca as face calatori in strainatate. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat acest lucru.

 

Nu stiam cum sa deschid usa si sa plec, dar si cand am facut-o, mergeam cat se poate de repede pentru a ma indeparta de acel loc. Nu imi venea sa cred ca mi s-a intamplat asa ceva in doar 5 minute :)). Eu, care ma consider a fi o persoana cu principii solide si cu idei cat de cat variate si moderne despre HR, dar uite ca toate acestea se duc pe apa sambetei cand dai de unii ca astia. Mai pot spune doar ca este trist ceea ce se intampla.

 

In concluzie, caile Domnului sunt multe :)))) asa ca aveti grija sa verificati cat de mult firmele la care trebuie sa va duceti la interviu. Nu are sens sa filozofez pe aceasta tema, pentru ca m-as enerva si sincer as vrea sa consider aceasta experienta, ca fiind una funny tipic romaneasca si care cu siguranta merita povestita."

And the Oscar goes to....

Aici lista completa a castigatorilor. Am nimerit si eu 2 din 4 :))

Faceti pariurile pentru Oscaruri

Astazi joc in deplasare, deci scriu fara diacritice.

In ultima vreme am incercat sa vedem doar filme premiate sau nominalizate pentru diverse premii, caci deh... e sezonul. Drept urmare mi-am si facut o lista de favoriti pentru premiul Oscar, care se va decerna maine seara, si sunt curioasa daca sunteti de acord sau nu cu mine.

Cel mai bun actor in rol principal
Mi se pare ca Morgan Freeman se detasaza de restul plutonului, dar aici poate sunt putin subiectiva pentru ca imi place Morgan Freeman in general... Am vazut aseara si "The Hurt Locker", si as putea spune ca si Jeremy Renner s-a prezentat foarte bine. "Up in the air" nu mi se pare un film de Oscar, drept urmare nici rolurile nu le pot asocia cu acest premiu. O comediuta dupa tiparul clasic american nu ar trebui nici macar sa intre in cursa pentru Oscaruri. Dar, pe de alta parte, premiile sunt ale Academiei Americane, asa ca... Nu am apucat inca sa vad "A single Man", nu il gasesc pe nicaieri, nici macar la cinema, dar filmul promite. Colin Firth imi place mult ca actor (si e si frumos rau), iar premiul BAFTA, pe care l-a bagat deja in buzunar pentru acest rol, e o recomandare in plus pentru Oscaruri. La Jeff Bridges nu ma bag, pentru ca nu am vazut filmul. Pariez pe Morgan Freeman.

Cea mai buna actrita in rol principal
Din cele 5 actrite nominalizate aici am vazut doar pe doua jucand: Sandra Bullock in "The blind side" - care nu m-a impresionat deloc, si Meryl Streep in "Julie and Julia" - care mia placut foarte mult. Asta seara o sa vad "An education", film pentru care Carey Mulligan a incasat deja premiul BAFTA, dar senzatia mea este ca rolul lui Meryl Streep, interpretand o celebritate, e mai dificil decat al lui Mulligan, deci si mai valoros. Tipa care a jucat-o pe "Precious" e o debutanta si, desi America e condusa de Obama si Gabourey Sidibe e negresa, eu cred ca un Oscar aici ar fi hazardat. Despre Hellen Mirren nu stiu nimic pentru ca nu am vazut "The last station". Pariez pe Meryl Streep.

Cel mai bun film
Exclud pe "Avatar" din start; povestea cu filmele de animatie e fumata de cand "Lord of the rings" a maturat toate premiile. La fel si "Up". "The blind side" si "Up in the air", dragute dar banale. Dupa trailer, "District 9" imi pare o porcarie. N-am vazut nici "Precious" nici "A serious man" nici "An education", dar judecand dupa trailer, ele nu aduc ceva uimitor. Oscarurile ultimilor ani s-au dat unor file diferite, altfel decat comune. Drept urmare oscilez intre "Inglorius basterds" si "The hurt locker", ambele filme foarte bune si ...deosebite. Desi am petrecut un sfert de film cu ochii inchisi, "Inglorious basterds" este ridicat ca si valoare de Chrisoph Walz ("vanatorul de evrei"), care mi s-a parut ca a jucat fenomenal. Pariez pe el pentru titlul de cel mai bun actor in rol secundar (oricum a luat deja BAFTA). Daca v-ati uitat la trailerul lui "The hurt locker" si ati zis ca e un cliseu american, o sa aveti o surpriza placuta. Trailerul e mult mai prost decat filmul in sine. Da, e americanish, dar nu atat de cras incat sa nu vrei sa il vezi pana la sfarsit. Pot spune ca filmul mi-a placut, si ca indeplineste criteriile de Oscar. S-ar putea chiar sa il ia, pentru ca atinge un subiect sensibil pentru americani - razboiul. As vrea ca Oscarul sa mearga la Tarantino, dar pariez pe "The hurt locker".

Acestea fiind spuse, astept pariurile voastre. Dau o sticla de vin celui care le nimereste pe toate cele 4 categorii aspura carora m-am pronuntat eu mai sus.

Cartea si Metroul

Am observat că foarte multă lume citeşte la metrou. În special se citesc ziarele oferite gratuit, „ziarele de metrou“ Ring şi Adevărul de Seară, dar mai sunt câţiva care au tot timpul în geantă câte o carte. Din această ultimă categorie fac şi eu parte.

Pe lângă beneficiul evident al culturalizării, am constatat cu surprindere că cititul la metrou are şi efecte terapeutice: sunt atât de absorbită de carte încât nu mă mai frustrează timpul mult prea lung petrecut zilnic in metrou şi nici nu mă mai preocupă staţionările destul de frecvente în tunel. (sunt puţin claustrofobă...)

Una dintre cărţile pe care le-am citit de curând, plimbându-mă cu metroul la muncă şi înapoi, a fost una despre macroeconomie şi pieţe financiare (nu mă pot hotărâ ce semn de punctuaţie să aleg după propoziţia asta). Vă daţi seama cât de bine este scrisă, dacă am fost în stare să o citesc în forfota de la metrou. Autorul este Paul Krugman, laureatul Premiului Nobel pentru Economie in 2008, iar cartea se numeşte Întoarcerea Economiei Declinului si Criza din 2008. Prin ’96 economiştii spuneau că economia poate fi ţinută în sfârşit sub control, şi că au apus vremurile în care perioadele de dezvoltare sunt urmate de perioade de recesiune. Ei, uite că s-au înşelat. Krugman este un analist extraordinar si are un stil foarte lejer de a scrie despre probleme încâlcite, cum e economia globală. Am înţeles în sfârşit care este mecanismul de producere al crizelor financiare, şi ce a decalanşat-o pe cea curentă. Vestea proastă este că, deşi pieţele financiare s-ar putea dezmorţi în următorii doi ani, piaţa forţei de muncă ar putea să continue să coboare. Cel puţin ăsta a fost trendul in Statele Unite după criza de la începutul anilor ’90. 

Vă recomand cartea şi totodată Editura Publica, de unde mi-am achiziţonat 9 cărţi în ultima lună. Hai bine, pe 5 dintre ele le-am primit cadou, una de ziua mea, şi 4 de la foarte drăguţii colegi de muncă, la finalul proiectului. Dar chiar şi aşa, sunt un fan!

O prostie…

N-am mai pus prostii de genul ãsta pe blog pânã acum, dar se leagã oarecum şi de resurse umane şi de un articol citi recent, despre etnicii rromi din România.

Poza de mai sus circula pe net cu titlul “Cum sã te îmbraci la primul interviu”… Nu cred cã are nevoie de nicio explicaţie, poate doar de comentariul cã Dumnezeu (în cazul de faţã Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã, Vaslui) îţi dã, dar nu-ţi bagã în traistã.

Articolul pe care l-am citit e mai mult o cercetare sociologicã despre etnicii rromi din ţara noastrã, şi explicã felul în care integrarea rromilor în societatea româneascã eşueazã din cauza incapacitãţii noastre de a le înţelege cultura. Dacã stau sã mã gândesc, accesul la un nivel cât mai înalt de educaţie şi dezvoltare ne face sã ne îndepãrtãm tot mai mult de tradiţie şi norme culturale. Probabil acelaşi lucru este valabil şi invers: cu cât nivelul de educaţie şi dezvoltare este mai scãzut, singurele lucruri care pot lega o comunitate sunt tocmai tradiţiile şi normele culturale. Ei, lucrarea respectivã intitulatã “Let me be poor”, analizeazã aceste comunitãţi, marginalizate şi sãrace, şi aratã cã percepţia lor despre “puritate” şi “bunãstare” este total diferitã faţã de ceea ce noi numim “curãţenie” şi “bogãţie”. Eu cred cã prãpastia dintre culturile noastre este atât de mare, şi noi atât de înguşti la minte, încât nepoţii mei n-au nicio sansã sã apuce ziua în care românii şi rromii fraternizeazã în pace.

Apopo de târgul de job-uri pentru rromi, mi-am adus aminte de cât câştigã o persoanã angajatã la firma de salubrizare din Bucureşti. Cam la ce sumã credeţi cã se ridicã salariul de bazã, sporul de muncã penibilã, de condiţii grele, de periculozitate, de muncã de noapte şi te miri ce de alte sporuri mai au ei? …2000 de Lei! Ştiu asta de la un prieten, ofiţer de credit, care a rãmas surprins când a vãzut cã un astfel de angajat câştigã cu 33% mai mult decât câştigã el la bancã. Asta doar ca fapt divers.

Dacã ştiţi de vreun job disponibil in Resurse Umane, pick me, pick me! Din Martie voi fi din nou în cãutãri…