De toamnă

Am schimbat tapetul cu unul de toamnă însorită, cum e şi pe aici. Aştept răbdătoare o ploaie rece care să mă cheme pe munte, să merg prin noroaie cu apă în ghete pe care să le simt fleaşcă şi calde, şi să beau un ceai prea dulce la o cabană pe undeva sus şi departe.

Mă simt neliniştită de o vreme încoace. Tânără şi neliniştită. Tânără? Se schimbă lucruri în jurul meu, mă schimb şi eu cu ele, nu ştiu dacă vreau să accept. Casă nouă după nouă ani de Bucureşti, am amânat cât s-a putut momentul pentru că de-acum înseamnă că m-am stabili aici deşi nu mă simt acasă. Am crezut că am depăşit faza de căutare, că mi-am găsit locul. Nu ştiu... Când îmi vine un gând din ăsta îmi închipui că urc, vreau să urc şi să tot urc până la epuizare, până ajung departe şi sunt atât de frântă de oboseală că nu mai pot gândi.

100

Blogul meu a împlinit rotunda vârstă de 100 de postări. Destul de frumoasă cifra, mai puțin impresionant că a durat 3 ani să ajung aici. Ce să zic, nu sunt un blogger prolific, sunt și eu acolo un blogger wannabe.  Cu 10 followerși publici și comentarii puține spre foarte puține, reiterez subheading-ul declarat de la început: „Pentru că se pare că îmi place să mă aud vorbind”.

Am aruncat cu această ocazie un ochi peste statistici, că blogspot ăsta știe să facă multe dacă îi dai ocazia, și se pare că stau mai bine decât credeam. Cam astea ar fi cele mai citite 5 postări:

Sebeș – 347 vizionări
Istanbul – 280 vizionări
Din amintiri – 203 vizionări
Prea()măritul salariu – 192 vizionări
Amintiri din copilăria românească II – 188 vizionări

Mă așteptam ca o altă postare să fie sus în top, lumea cu care am mai vorbit își amintește de pățania cu mașina în Fischamend – doar 60 de vizionări. Pentru mine luna petrecută la Fischamend a fost apogeul inspirației pentru blog; a fost un proiect special, mi-am propus dinainte să plec să scriu în fiecare zi cât stau acolo și am și reușit. Mersi Adelei pentru imbold  ;-)

Ne mai ”auzim”.

Ce-a fost şi ce tot aia e

Ne-am mutat în casă nouă, în cartier liniştit, aproape de centru, lângă apă, lângă parc, lângă metrou, ce mai... aproape c-aş ieşi la pensie. De mâine o să avem şi uşi interioare şi o să putem invita pe câte careva la noi, că de-acum nu o să mai fim puşi în încurcătură când doreşte cineva să facă pipi. Fiţi pe recepţie pentru petrecerea de inaugurare.

Anyway, am fost deunăzi să mă abonez la net şi în drum spre RDS trec prin faţa restaurantului din imagine. N-am putut rezista tentaţiei de-al poza, mi se pare de-a dreptul fascinant, aş îndrăzni să-i spun capsulă a timpului:

Geamuri şi uşi cu cadru metalic, calorifer în geam cu poliţă deasupra pentru a găzdui o întreagă grădină botanică, uşă deschisă larg şi proptită într-o cărămidă, să nu carecumva să se închidă peste un picior de client.

 

Şi lambriul, ohf... lambriul.  Olăneşti toată ziua.

 

Nu am intrat însă, nu am studiat meniul, deci nu mă pot pronunţa despre calitatea serviciilor; dar nici nu ştiu dacă să îndrăznesc să mă dedau meniului casei... Oricum, e liniştitor de ştiut că pot servi acolo:

Muzici

1 Septembrie 2012, cam devreme ce-i drept la 03:42 a.m., dar totuşi prima zi de toamnă.
Am stat departe de blog toată vara, sleită de puteri şi de inspiraţie de căldura bucureşteană care mă stoarce vară de vară de 9 ani încoace. Ce bine e acum la 20 de grade cu geamul deschis... parcă aş fi la Sebeş.

Vin de la concertul Red Hot Chilly Peppers, cu un detour prin centrul vechi pentru o petrecere surpriza de burlăcie, şi încă nu am somn. Ne-am luat bilete la concertul ăsta din Aprilie, e primul de anvergura asta la care merg, şi prima dată când intru pe Arena Naţională. Concertul în sine mi-a părut ultra profi, nenii ăştia le au cu d-ale cântatului! Par o echipă super sudată (şi asudată) şi scot spuma de pe instrumentele alea. Inclusiv vocalistul, care se zbenguia pe acolo cu elan adolescentin, le-a zis cu tot suflul şi o voce clara, incredibil.

Nu m-a încântat însă repertoriul, sau mai bine spus cred că nu mi-am făcut eu temele suficient de bine. Ştiam evident câteva piese, dar mai mult alea pe care le ascultam în liceu, şi nu mi-am mai făcut update. Am constatat după concert că ştiam cam 40% din piese şi că restul nu m-a prins atât de tare precum mă aşteptam. Plecasem cu ideea că o să fie un concert live de zile atât de mari încât o să plec de acolo dată pe spate, convertită super-fan şi propovăduitoare pe deasupra. Dar n-a fost să fie. Poate nici biletele la upper upper upper deck peluza 2 sud nu au ajutat... Fanii adevăraţi stau la gazon, acolo e atmosfera, acolo e miezul din dodoaşcă să zic aşa, deşi nu am reuşit să aflu ce-i aia o dodoaşcă.

Mâine merg la un alt concert (de fapt azi dar mult mai încolo), gratis de data asta şi cu o trupă autohtonă - Byron. Îmi place trupa, aş categorisi-o "soft" pentru ca se aude excelent în variantă acustică. Prea multă engleză pentru gustul meu în textele lor, din trei albume mi l-am luat pe singurul în română şi am constatat că toate melodiile respective, sunt cumva reorchestrări ale melodiilor unor altora, care de altfel îmi plac foarte mult în varianta Byron. Toate mai puţin Mica Ţiganiadă... un sacrilegiu.

"Ochii tăi" a lui Andrieş sună în schimb extrem de bine, am făcut o obsesie pentru melodia asta:
Byron - Ochii tăi (Alexandru Andrieş)
    

Parc Aventura, Brasov

Am ajuns weekendul ăsta în sfârşit la Parc Aventura în Braşov. Noi şi muuuuuuuuuuuulţi alţii, parcul e veşnic aglomerat. Dar face toţi bani!!!

Ştiam de el de ceva vreme dar niciodată nu ne-am făcut drum încolo, în special pentru că de obicei evităm să o luăm înspre Valea Prahovei / Braşov din cauza aglomeraţiei. Weekendul ăsta însă am făcut o ieşire de grup cu câţiva colegi de la dansuri.

Multe n-am ce povesti, o să las pozele să vorbească. Parcul mi se pare genial, excelent organizat, de la jocurile şi traseele în sine până la personal. Traseele sunt de dificultăţi diferite, existaă tiroliene pentru abandon dacă te lasă muschii balta, inclusiv personal care se caţără incredibil de rapid după tine să te dea jos dacă rămâi blocat pe undeva.

In cele trei ore de valabilitate ale biletului am reusit să fac doar un traseu verde şi ambele albastre. Începusem roşu dar n-am fost înstare să trec de butoiaşe că n-am suficientă forţă în braţe, dar Dan a reuşit să-l termine. Traseele galben, verde şi albastru sunt în mare măsură chestiune de echilibru şi dexteritate, roşu şi negru în schimb cer forţă brută. Forta n-a fost cu mine :-)

Ca destinaţie de weekend mi se pare extraordinar parcul, recomand o vizită!
Ma jos pozele:

 

Trecut-a si Eurovisionul

Fuse si se duse si Eurovisionul de anul acesta, si Suedia si-a dus acasa al cincilea titlu. Si ca la trasul la poarta pe obligatea, impreuna cu trofeul vine si obligatia de suporta cheltuielile cu organizarea urmatoarei editii. Strugurii sunt acri... bine ca n-am castigat noi :-D

Nu ca am fi fost vreodata printre favoriti... anul acesta nu am avut nici melodie deosebita nici voce nemaipomenita. Latino is out sa zic asa, judecand dupa valul clubbish /housish de la Eurovisionul acesta, si limba favorita inca ramane engleza. Mandinga o avea succes la noi, ca aici suntem mai latino-balcanici, dar se pare ca Europa s-a reprofilat. 

Inclusiv cele 6 bunici din Rusia au avut tot o hausareala care, in combinatie cu voturile vecino-politice uzuale au combinat-o pe locul doi. Melodia in sine imi pare o incercare nereusita de a iesi in evidenta, dar evident ma insel.. Pe locul 3 incredibil Serbia, cu o melodie in limba lor!! Si inca si o balada, care mi s-a parut cand am ascultat-o o romanta cantata la terasa. Nu imi explic cum a urcat atat de sus, poate ma lamureste cineva. Singura melodie in non-engleza care mi-a placut este cea a Estoniei, si ea undeva in top 10. Romania pe locul 12, cu 10 puncte imediat sub Moldova care mi-a fost simpatica. Daca votul meu i-a urcat inainte Romaniei, nu-mi pare rau :-) 

Ne-am cam facut de rusine, dar nu mai mult decat Marea Britanie, care l-a scos de la naftalina pe Engelbert Huperdinck. Pe el il stiu de pe un CD "oldies but goldies" si traiam cu stupida impresie ca niciunul din cateretii de acolo nu mai traieste. Anyway, inainte sa participe ar fi trebuit sa verifice editia trecuta, cand au scos si francezii de la naftalina pe Patricia Kaas si n-au facut mare branza. Ca deh, intelepciunea populara ne invata ca ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust.

Va las cu euforica melodie castigatoare, ce a avut si un show deosebit dealtfel, care dupa mine isi merita premiul.



La anu' si la multi ani!

Prima Evadare 2012

Ne-am luat si anul acesta inima in dinti si ne-am inscris la Prima Evadare, cu obiectivul clar de a termina cursa. Anul trecut am prins o vreme ploioasa si un traseu namolos incat ne-am impotmolit dupa vreo 10 km si am abandonat. Nu degeaba s-a nascut porecla “Batalia de la Mocirloasa”. Insa cu seceta de anul acesta traseul a fost perfect uscat si gata de infruntat – 55 km de poteca prin padure, drum de camp si drum de tara pietruit. Lung si dur din punctul meu de vedere. 

Si am invins! Am ajuns la final, deci ne-am indeplinit obiectivul Au fost alocate oficial 5h30’ pentru parcurgerea traseului, noi am ajuns in 5h40’... Dar am ajuns! 

Din pacate nu avem poze proprii, decat cu diplomele si numere de concurs... 

 

Anul acesta am pornit chititi sa ne concentram la drum si asta am facut. Nici din peisaj nu retin extraordinar de mult, tin minte graul deja mare, ciripitul pasarilor din padure si singurul mac de pe traseu, rosu si soltitar intr-o margine de lan. In schimb imi amintesc foarte viu durerile de spate, de la incheieturile mainilor si din genunchi, care au amortizat toate pietrele si crengile si gropile posibile si imposibile timp de cinci ore jumate de pedalat continuu. Am ajuns atat de terminata acasa incat am crezut ca azi nu o sa fiu instare sa ajung nici pana la baie. Dar in mod surprinzator, ma simt incredebil de bine. Nu am pic de febra musculata la picioare, tot ce mai doare azi sunt muschii spatelui, de la gat in jos de-a lungul coloanei. Si dosul, bineinteles, ca n-am stat pe pernuta de puf :-D 

Din 2000 si ceva de participanti inscrisi (vezi poza de mai sus cu lumea asteptand startul) am terminat cursa in primii 1000. Nu stiu exact pe ce loc, inca nu s-a publicat clasamentul, dar in final nici nu conteaza. A fost pentru noi cel mai lung traseu parcurs pe bicicleta pana acum si cel mai obositor, dar a meritat tot efortul!