Ne-am luat si anul acesta inima in dinti si ne-am inscris la Prima
Evadare, cu obiectivul clar de a termina cursa. Anul trecut am prins o
vreme ploioasa si un traseu namolos incat ne-am impotmolit dupa vreo 10
km si am abandonat. Nu degeaba s-a nascut porecla “Batalia de la
Mocirloasa”. Insa cu seceta de anul acesta traseul a fost perfect uscat
si gata de infruntat – 55 km de poteca prin padure, drum de camp si drum
de tara pietruit. Lung si dur din punctul meu de vedere.
Si
am invins! Am ajuns la final, deci ne-am indeplinit obiectivul Au fost
alocate oficial 5h30’ pentru parcurgerea traseului, noi am ajuns in
5h40’... Dar am ajuns!
Din pacate nu avem poze proprii, decat cu diplomele si numere de concurs...
Anul acesta am pornit chititi sa ne concentram la drum si asta am facut.
Nici din peisaj nu retin extraordinar de mult, tin minte graul deja
mare, ciripitul pasarilor din padure si singurul mac de pe traseu, rosu
si soltitar intr-o margine de lan. In schimb imi amintesc foarte viu
durerile de spate, de la incheieturile mainilor si din genunchi, care au
amortizat toate pietrele si crengile si gropile posibile si imposibile
timp de cinci ore jumate de pedalat continuu. Am ajuns atat de terminata
acasa incat am crezut ca azi nu o sa fiu instare sa ajung nici pana la
baie. Dar in mod surprinzator, ma simt incredebil de bine. Nu am pic de
febra musculata la picioare, tot ce mai doare azi sunt muschii spatelui,
de la gat in jos de-a lungul coloanei. Si dosul, bineinteles, ca n-am
stat pe pernuta de puf :-D
Din 2000 si ceva de
participanti inscrisi (vezi poza de mai sus cu lumea asteptand startul) am terminat cursa in primii 1000. Nu stiu exact pe
ce loc, inca nu s-a publicat clasamentul, dar in final nici nu
conteaza. A fost pentru noi cel mai lung traseu parcurs pe bicicleta
pana acum si cel mai obositor, dar a meritat tot efortul!
Un comentariu:
Bravo!
Trimiteți un comentariu