Parc Aventura, Brasov

Am ajuns weekendul ăsta în sfârşit la Parc Aventura în Braşov. Noi şi muuuuuuuuuuuulţi alţii, parcul e veşnic aglomerat. Dar face toţi bani!!!

Ştiam de el de ceva vreme dar niciodată nu ne-am făcut drum încolo, în special pentru că de obicei evităm să o luăm înspre Valea Prahovei / Braşov din cauza aglomeraţiei. Weekendul ăsta însă am făcut o ieşire de grup cu câţiva colegi de la dansuri.

Multe n-am ce povesti, o să las pozele să vorbească. Parcul mi se pare genial, excelent organizat, de la jocurile şi traseele în sine până la personal. Traseele sunt de dificultăţi diferite, existaă tiroliene pentru abandon dacă te lasă muschii balta, inclusiv personal care se caţără incredibil de rapid după tine să te dea jos dacă rămâi blocat pe undeva.

In cele trei ore de valabilitate ale biletului am reusit să fac doar un traseu verde şi ambele albastre. Începusem roşu dar n-am fost înstare să trec de butoiaşe că n-am suficientă forţă în braţe, dar Dan a reuşit să-l termine. Traseele galben, verde şi albastru sunt în mare măsură chestiune de echilibru şi dexteritate, roşu şi negru în schimb cer forţă brută. Forta n-a fost cu mine :-)

Ca destinaţie de weekend mi se pare extraordinar parcul, recomand o vizită!
Ma jos pozele:

 

Trecut-a si Eurovisionul

Fuse si se duse si Eurovisionul de anul acesta, si Suedia si-a dus acasa al cincilea titlu. Si ca la trasul la poarta pe obligatea, impreuna cu trofeul vine si obligatia de suporta cheltuielile cu organizarea urmatoarei editii. Strugurii sunt acri... bine ca n-am castigat noi :-D

Nu ca am fi fost vreodata printre favoriti... anul acesta nu am avut nici melodie deosebita nici voce nemaipomenita. Latino is out sa zic asa, judecand dupa valul clubbish /housish de la Eurovisionul acesta, si limba favorita inca ramane engleza. Mandinga o avea succes la noi, ca aici suntem mai latino-balcanici, dar se pare ca Europa s-a reprofilat. 

Inclusiv cele 6 bunici din Rusia au avut tot o hausareala care, in combinatie cu voturile vecino-politice uzuale au combinat-o pe locul doi. Melodia in sine imi pare o incercare nereusita de a iesi in evidenta, dar evident ma insel.. Pe locul 3 incredibil Serbia, cu o melodie in limba lor!! Si inca si o balada, care mi s-a parut cand am ascultat-o o romanta cantata la terasa. Nu imi explic cum a urcat atat de sus, poate ma lamureste cineva. Singura melodie in non-engleza care mi-a placut este cea a Estoniei, si ea undeva in top 10. Romania pe locul 12, cu 10 puncte imediat sub Moldova care mi-a fost simpatica. Daca votul meu i-a urcat inainte Romaniei, nu-mi pare rau :-) 

Ne-am cam facut de rusine, dar nu mai mult decat Marea Britanie, care l-a scos de la naftalina pe Engelbert Huperdinck. Pe el il stiu de pe un CD "oldies but goldies" si traiam cu stupida impresie ca niciunul din cateretii de acolo nu mai traieste. Anyway, inainte sa participe ar fi trebuit sa verifice editia trecuta, cand au scos si francezii de la naftalina pe Patricia Kaas si n-au facut mare branza. Ca deh, intelepciunea populara ne invata ca ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust.

Va las cu euforica melodie castigatoare, ce a avut si un show deosebit dealtfel, care dupa mine isi merita premiul.



La anu' si la multi ani!

Prima Evadare 2012

Ne-am luat si anul acesta inima in dinti si ne-am inscris la Prima Evadare, cu obiectivul clar de a termina cursa. Anul trecut am prins o vreme ploioasa si un traseu namolos incat ne-am impotmolit dupa vreo 10 km si am abandonat. Nu degeaba s-a nascut porecla “Batalia de la Mocirloasa”. Insa cu seceta de anul acesta traseul a fost perfect uscat si gata de infruntat – 55 km de poteca prin padure, drum de camp si drum de tara pietruit. Lung si dur din punctul meu de vedere. 

Si am invins! Am ajuns la final, deci ne-am indeplinit obiectivul Au fost alocate oficial 5h30’ pentru parcurgerea traseului, noi am ajuns in 5h40’... Dar am ajuns! 

Din pacate nu avem poze proprii, decat cu diplomele si numere de concurs... 

 

Anul acesta am pornit chititi sa ne concentram la drum si asta am facut. Nici din peisaj nu retin extraordinar de mult, tin minte graul deja mare, ciripitul pasarilor din padure si singurul mac de pe traseu, rosu si soltitar intr-o margine de lan. In schimb imi amintesc foarte viu durerile de spate, de la incheieturile mainilor si din genunchi, care au amortizat toate pietrele si crengile si gropile posibile si imposibile timp de cinci ore jumate de pedalat continuu. Am ajuns atat de terminata acasa incat am crezut ca azi nu o sa fiu instare sa ajung nici pana la baie. Dar in mod surprinzator, ma simt incredebil de bine. Nu am pic de febra musculata la picioare, tot ce mai doare azi sunt muschii spatelui, de la gat in jos de-a lungul coloanei. Si dosul, bineinteles, ca n-am stat pe pernuta de puf :-D 

Din 2000 si ceva de participanti inscrisi (vezi poza de mai sus cu lumea asteptand startul) am terminat cursa in primii 1000. Nu stiu exact pe ce loc, inca nu s-a publicat clasamentul, dar in final nici nu conteaza. A fost pentru noi cel mai lung traseu parcurs pe bicicleta pana acum si cel mai obositor, dar a meritat tot efortul!

Un filmulet dragut

Dance Masters e un concurs international de dans sportiv organizat la Bucuresti de cativa ani. Am avut si noi bilete la finala standard de acu' doua sambete si mie una mi-a placut mut. Cautand pe youtube filmari din cocncurs am dat peste filmuletul de mai sus, o demonstratie de vals vienez a unor pusti, si unul dintre ei este senzational Enjoy!

Sefii si trainingul

Cred ca o sa transform titlul postarii trecute intr-o categorie, ca ma tot loveste inspiratia cu exemple pentru noi episoade.

Asadar, din categoria "A fi sef e lucru mare", azi despre training.

Discutam la un moment dat cu un sef de departament despre o recrutare planificata, si am constatat ca avea de gand el insusi sa instruiasca pe acel angajat. De cele mai multe ori asta este o ideea buna, dar nu intelegeam de ce ar fi vrut sa faca asta acum, dupa ce avusesem la sediul central pentru training doi angajati ai departamentului sau cu ceva timp in urma. Chiar i-am reamintit situatia si raspunsul a fost ca din motive de cost, respectiv nu vrea sa plateasca o saptamana de cazare. 
Zic - ce noroc, exista o locuinta oricum inchiriata si se intampla ca in saptamana respectiva sa fie disponibila, deci nu presupune niciun cost. 
Pauza. 
Ii aduc aminte ca ceilalti doi colegi au fost foarte multumiti de trainingul de aici, si chiar si de la persoanele care i-au instruit am primit un feedback foarte bun despre derularea trainingului. "Sunt sigura ca si tie ti-au transmis acelasi feedback bun". 
Alta pauza. 
"Nu??" 
"Pai cui nu-i place sa viziteze un alt oras o saptamana?" imi spune el si eu nu-mi cred urechilor. Seful traia cu impresia ca angajatii au fost plecati in vacanta si-i spun sa nu o ia asa ca nu au fost totusi la distractie aici. 
"Eu nu o iau, dar ei o iau asa"....

Si asta in conditiile in care stiu sigur ca ai mei colegi care i-au instruit pe cei doi si-au facut treaba foarte serios, de altfel de aceea au si apreciat cei doi trainingul atat de mult, ca au avut ocazia sa gaseasca raspuns la niste intrebari particulare si sa vada ce se intampla si mai departe de bucatica lor. Normal ca le-a placut, si normal ca din cauza asta trainingul a fost si unul eficient! 

Concluzia sefului lor insa e sa nu trimitem angajatiii la training pentru ca ...le place!!

Alte mentalitati intalnite pe tema training, sa zicem ca putin mai justificate dar tot gresite, mai sunt (1) "Nu il trimit la training pentru ca are prea multa treaba si nu-mi permit sa las pozitia descoperita cateva zile", (2) "Stie deja suficient cat sa isi faca treaba", sau daca trebuie ca seful sa intruiasca el insusi un subaltern (3) "Pana ii arat cum sa faca, mai bine fac singur si de 5 ori mai repede".

Am avut totusi norocul ca oamenii cu care am lucrat pana acum sa fie doar intr-o mica proportie reprezentati ai categoriei de mai sus. Oricum, un obstacol de gen pe ici pe colo imi pare ca face cursa mea doar mai interesanta!

A fi şef e lucru mare

Am observat că unii manageri îşi asumă selectiv rolul. Contrar miturilor constat că managerii (vorbim aici de 4-5 subalterni) nu abuză de autoritate ameninţând şi pedepsind, ci dimpotrivă evită să impună măsuri sau să critice. Aş spune chiar că depun eforturi pentru a se face plăcuţi, să nu deranjeze pe careva. Sunt în schimb destul de vocali când vine vorba de a aduce la cunoştinţa managementului superior frustrările “echipei”.  Am pus între ghilimele echipa pentru că am mai observat că se întâmplă ca relatarea să se refere la propriile nemulţumiri, însă dintr-un motiv sau altul “echipa” e percepută a avea mai mult impact în comunicare.

Ar fi minunat dacă aceşti unii ar realiza impactul total pe care îl au asupra echipei, respectiv că nemulţumirile proprii ajung să fie adoptate de ceilalţi angajaţi dacă nu sunt filtrate. Şi e firesc să fie aşa; ca manager eşti cel la care apelează colegii în situaţii dificile, eşti cel care are experienţa şi cunoştinţele profesionale avansate, cel care ia deciziile, de cele mai multe ori cel apreciat şi admirat din punct de vedere profesional. Doar că puţini subalterni sunt aceia care diferenţiază între profesional şi personal când vine vorba de plângeri¸aşa că atunci când te plângi în faţa angajaţilor despre propriul tău şef de exemplu, aceştia or să internalizeze direct părerea ta negativă, fără să fi lucrat în mod direct cu superiorul respectiv sa o confirme. La fel, dacă un angajat vine să ţi se plângă de una-alta, şi tu la rândul tău i te plângi că resimţi aceeaşi nemulţumire, normal că se crează în echipă un sentiment general de demotivare care se autoalimentează.

Rolul de manager se asumă, ca într-o căsătorie, la bine şi la greu. Poţi fi sigur că dacă echipa pe care o conduci este demotivată, cea mai mare putere de a schimba ceva e la tine. Trebuie doar să îţi asumi rolul.