O prostie…

N-am mai pus prostii de genul ãsta pe blog pânã acum, dar se leagã oarecum şi de resurse umane şi de un articol citi recent, despre etnicii rromi din România.

Poza de mai sus circula pe net cu titlul “Cum sã te îmbraci la primul interviu”… Nu cred cã are nevoie de nicio explicaţie, poate doar de comentariul cã Dumnezeu (în cazul de faţã Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã, Vaslui) îţi dã, dar nu-ţi bagã în traistã.

Articolul pe care l-am citit e mai mult o cercetare sociologicã despre etnicii rromi din ţara noastrã, şi explicã felul în care integrarea rromilor în societatea româneascã eşueazã din cauza incapacitãţii noastre de a le înţelege cultura. Dacã stau sã mã gândesc, accesul la un nivel cât mai înalt de educaţie şi dezvoltare ne face sã ne îndepãrtãm tot mai mult de tradiţie şi norme culturale. Probabil acelaşi lucru este valabil şi invers: cu cât nivelul de educaţie şi dezvoltare este mai scãzut, singurele lucruri care pot lega o comunitate sunt tocmai tradiţiile şi normele culturale. Ei, lucrarea respectivã intitulatã “Let me be poor”, analizeazã aceste comunitãţi, marginalizate şi sãrace, şi aratã cã percepţia lor despre “puritate” şi “bunãstare” este total diferitã faţã de ceea ce noi numim “curãţenie” şi “bogãţie”. Eu cred cã prãpastia dintre culturile noastre este atât de mare, şi noi atât de înguşti la minte, încât nepoţii mei n-au nicio sansã sã apuce ziua în care românii şi rromii fraternizeazã în pace.

Apopo de târgul de job-uri pentru rromi, mi-am adus aminte de cât câştigã o persoanã angajatã la firma de salubrizare din Bucureşti. Cam la ce sumã credeţi cã se ridicã salariul de bazã, sporul de muncã penibilã, de condiţii grele, de periculozitate, de muncã de noapte şi te miri ce de alte sporuri mai au ei? …2000 de Lei! Ştiu asta de la un prieten, ofiţer de credit, care a rãmas surprins când a vãzut cã un astfel de angajat câştigã cu 33% mai mult decât câştigã el la bancã. Asta doar ca fapt divers.

Dacã ştiţi de vreun job disponibil in Resurse Umane, pick me, pick me! Din Martie voi fi din nou în cãutãri…

Valentine's Day, ce altceva...

Parcă ziua de Valentine’s Day de anul acesta a fost mai săracă în artefacte decât cele din anii trecuţi. Se prea poate să fie criza de vină, deşi eu mai trag nădejde că românul va asculta sfatulu imnului odată şi-odată, şi se va deştepta. 

Până una alta, am ajuns la concluzia că sărbătorile importate din străinătate şi comercializate cu succes la noi, au şi o parte pozitivă: contribuie la dezvoltarea economiei. Societatea capitalistă este una bazată pe consum; dacă nu există cerere, atunci nu există nici ofertă, deci nu există nici locuri de muncă. Criza în care ne aflăm este alimentată de un nivel general scăzut al cererii, şi se va termina atunci când lumea va fi din nou dispusă să cheltuiască. Dar se pare că finalul crizei nu coincide cu Valentine’s Day. 

 Anii trecuţi, când economia era în floare, Valentine’s Day creea o adevărat frenezie; tot centrul era asaltat de tarabe cu marfă de calitate îndoielnică, iar tarabele erau asaltate de cumpărători amatori de chilipiruri. Anul ăsta nu am mai văzut nicio tarabă la Romană sau la Universitate, ci doar târgul de la Sala Dalles. Dar chiar şi acolo, oferta slabă şi numărul de cumpărători redus. Se pare că va mai dura o vreme până când se va da dezlegare la portofel.Dar despre macroeconomie şi alte paste făinoase, in postul următor.

Eticheta academică

După o cercetare empirica asupra publicului cititor al acestui blog, am ajuns la concluzia ca am interpretat greşit lipsa cvasi-totală de reacţii cu lipsa cvasi-totală a interesului pentru postările mele. Se pare ca nu e aşa, lumea citeşte dar se urneşte mai greu sa răspundă. Mea culpa, aşa ca o să continuu să mai scriu şi pe blogul ăsta câte ceva, şi o să merg in paralel si cu cel de HR.


Că tot vorbesc despre greşeli de interpretare, o sa îmi vărs amarul povestindu-vă o greşeala fatală de interpretare pe care am comis-o ieri, greşeala care o sa mă bântuie o bună bucată de vreme de aici înainte.

Ieri am prezentat lucrarea de disertaţie, moment ce a marcat absolvirea masteratului de Resurse Umane din cadrul SNSPA. După trei semestre de dezbateri intense intre studenţi si profesori, de fapt intre studenţi si profesionişti ai Resurselor Umane (pentru că mai toate cadrele didactice de aici desfăşoară in paralel activitate de business), impresia pe care mi-am făcut-o despre masteratul ăsta este una extrem de bună. Atmosfera a fost in proporţie de 90% degajată, discuţiile libere au fost stimulate, gradul de învăţare a fost înalt, la fel si standardele profesorilor noştri în ceea ce priveşte aplicabilitatea materiei predate.

Ei, profesorii din comisia mea de examinare s-au gândit să schimbe placa tocmai la final. Am fost extrem de degajata la prezentare, pentru ca eram sigura pe ce am de spus şi, mai ales, pentru că ştiam cine îmi sunt partenerii de dialog. De fapt, credeam că ştiu. Se pare că stilul meu nu numai că nu a fost apreciat, dar a fost perceput ca o insultă la adresa titlurilor lor academice. Adică eu, care am fost si (poate mai) sunt cel mai mare fan al acestui masterat tocmai datorită respectului pe care îl port profesorilor care predau acolo, nu am fost în stare sa transmit asta prin discurs. Au fost jigniţi si de faptul ca am vorbit cu accent ardelenesc, lucru pe care eticheta academica se pare că nu îl acceptă…

Morala povestii: cunoaşte-ti (pe bune) partenerul de dialog, cunoaşte-i aşteptările si standardele. Vorba aceea cum că „impresia contează” este cât se poate de reală, si se aplică atât in mediu academic, cât si in mediu organizaţional. Prezentarea este de cele mai multe ori, dacă nu de fiecare dată, determinantă. Aşadar: lucrare 10, prezentare 8, nota finală 9. Amin!

The HR Blog

Noul blog de Resurse Umane, pe care il anuntam in postarea anterioara:

http://the-hr-blog.blogspot.com/

Ma reprofilez

Am hotarat sa reprofilez acest blog, pentru ca mi se pare inutil in formatul actual. Nu am chiar atatea chestii interesante de zis despre viata, nici macar glume bune nu ma pot lauda ca stiu sa fac, asa ca e timpul sa trec mai departe.

Sunt hotarata sa urmez o cariera in Resurse Umane. Pe 10 Februarie voi sustine lucrarea de diesertatie si voi fi oficial absolventa a Masteratului de Comunicare Manageriala si Resurse Umane. Domeniul este complex, nou in acceptiunea romaneasca si ofera reale sanse de dezvoltare in viitor. Insa nu e pentru oricine, ci pentru cei care inteleg cu adevarat mediul de afaceri. O sa vorbesc intr-un post viitor mai pe larg despre diferenta dintre departamentele "Resurse Umane" si "Personal".

Asadar o sa transform blogul asta intr-un blog de Resurse Umane, ii voi schimba si denumirea si il voi promova ca atare. Nu o sa va mai chinui cu emailuri automate de fiecare data cand postez cate ceva, decat daca imi scrieti in mod expres sa imi cereti asta. De asemenea voi schimba limba de scriere de la romana la engleza, pentru ca, desi imi pare rau, asta este limba uzuala in domeniu. Sunt convinsa ca o sa incasez cateva critici de la prieteni din cauza asta, dar imi mentin punctul de vedere: este un pas necesar.

Ne "auzim"!

Divertismentul suprem, la mall

Dacă e Bucureşti şi e weekend, e clar: se merge la mall. Aşa cum la sat toată lumea merge Duminica la Biserică, în Bucureşti toată lumea merge Duminica la mall.  Cred că nu exagerez când spun TOATă lumea, pentru că altfel nu îmi explic cum abia după o învârtealăde 15 minute am găsit un loc de parcare în cea mai mare parcare (5 etaje) a celui mai mare mall din oraş!! E adevărat că e sezon de reduceri şi că e şi ăsta un motiv pentru aglomeraţie, dar la Afi Palace a fost plin dintotdeauna, de când s-a deschis la final de 2009.

Aş vrea să mă întreb ce supărare caută atâta lume la mall în weekend, dar cred că aş putea să mă intreb la fel de bine şi singură asta. Bine, nu cred că toată lumea căuta o pereche de pantaloni negri cu dungă, pentru serviciu, dar oricum, dacă vrei să ieşi din casă fără să stai în frig şi fără să cheltui neapărat un ban (asta nu e prea adevărat...), destinaţia ideală este mall-ul. Drept să spun mi-ar fi plăcut să văd şi un film, dar cum peste tot rulează Avatar, şi cum biletul în serile de weekend e 30 de lei, am preferat să nu...

Cine crede că Bucureştiul este distractiv şi că îţi oferă multe variante de divertisment, se înşală. Ca să vezi o piesă bună de teatru, trebuie să îţi iei bilet cu 2 săptămâni înainte, şi bilet scump, de 27-35 de lei. E adevărat că sunt muuuulte teatre şi multe alte piese la care se mai găsesc bilete şi înainte de începere, dar dupa 3 experienţe de astea m-am lecuit. Aşa că, vrem nu vrem, duminica ne dăm întâlnire la mall.

Biserica şi legislaţia muncii

Citind în stânga şi în dreapta chestii despre resurse umane pe internet, am dat peste o chestie... să-i zicem deocamdată „interesantă”.

Se pare că directivele europene şi legile naţionale în domeniul muncii nu se aplică şi Bisericii Evanghelice sau Catolice din Germania. Biserica nu se supune legislaţiei anti-discriminare, angajaţii Bisericii nu au dreptul la asociere şi reprezentare (adică nu au voie să formeze un sindicat, şi nici nu pot negocia un contract colectiv de muncă) şi mai mult, angajatorul are dreptul la concediere fără preaviz!

Biserica din Germania are prin Constituţie drept de autoreglementare. Cu alte cuvinte, Biserica îşi face singură legile în domeniul muncii. Consecinţele acestui privilegiu afectează 1,3 milioane de germani. Biserica este al doile mare angajator din Germania, după stat, un mega-antreprenor cu 50.000 de afaceri în portofoliu, printre care grădiniţe, servicii poştale, servicii medicale şi diverse altele.

Ca să explic de ce mă intrigă atât excepţia pe care statul o face în cazul Bisericii, o să dau câteva exemple de situaţii care, dacă s-ar fi întâmplat în curtea unui angajator obişnuit, ar fi fost socotite ilegale şi imorale. De exemplu, Biserica are voie să îşi bage nasul în viaţa privată a angajaţilor săi sub pretextul că fiecare angajat trebuie să fie un model de creştinism pentru semeni. Drept urmare, la o abatere de la normele religioase, angajatul poate fi concediat, fără drept de apel. Dacă vrei să renunţi la religie, eşti concediat; dacă dai glas părerilor atee, eşti concediat; dacă te angajezi într-o cearta aprinsă sau o luptă la serviciu, eşti concediat; şi cea mai tare: dacă eşti gay, eşti concediat.

Ţin să precizez ca niciunul dintre motivele mai sus nu e necesar şi suficient, în condiţii normale, pentru o concediere directă, nici chiar acea abatere disciplinară (fără o cercetare prealabilă şi un verdict al unei comisii), nici în România nici in vest. Uniunea Europeană a somat Germania de câteva ori să reducă din privilegiile Bisericii, dar nu s-a întâmplat nimic. După ce am fost şcolită (a se citi brainwashed) în spiritul celor mai bune practici în domeniul resurselor umane, declar că nu-mi place că Biserica îşi iubeşte aproapele, dar nu şi angajaţii!

Pentru mai multe detalii, puteţi citi articolul întreg (în germana) pe http://www.focus.de/karriere/arbeitsrecht/tid-16756/arbeitgeber-kirche-von-naechstenliebe-keine-spur_aid_468469.html