Ziua 5

Scuzaţi de întârziere, n-am avut net aseară.

Că tot apreciam ieri că scandalul nu are trecere pe meleagurile astea... Azi la prânz erau în restaurantul unde mâncăm noi de obicei, în aeroport la terminalul VIP, două figuri din ziarele lor de scandal: un anume Lugner, un mogul al construcţiilor batrân şi urât, şi partenera cu care s-a afişat aseară la Balul Operei vieneze, o italianca slash marocană de 18 ani despre care se spune că a avut o relaţie cu Berlusconi când era încă minoră.

Balul Operei este pentru austrieci echivalentul Oscarurilor în termen de popularitate, este evenimentul social al anului. Cei mai aristocraţi şi mai VIPuri se etalează la acest bal, şi când unul că Lugner, care ţine să intre în gura presei cu orice ocazie, apare la braţ cu fosta amanta a lui Berlusconi şi aduce cu el la bal şi pe tânăra domniţă concubină, pe care şi-a achiziţonat-o la un reality show gen „Burlacul“, atunci lumea bârfeşte chiar şi pe aici.

O filmare din loja în care au stat la bal arăta pe nenea ăsta cu braţul după gâtul italiencei, in timp ce de pe scaunul de vis-a-vis îi privea blonda-i consoartă cu o faţă inexpresivă. Înduri şi câştigi. Povestea cu fata şi moşul mă duce puţin cu gândul la Iri şi Moni, dar prin comparaţie Iri a fost mai domn şi nu s-a afişat cu altele de faţă cu nevastă-sa, şi când chiar a fost prins de presă cu alta, Moni a fost deşteaptă şi s-a descăsătorit rămânând totuşi aranjată şi liberă (se pare că si de copil). Cum  ziceam, înduri şi câştigi.

Mă plictisesc.

Ziua 4

Nu prea se întâmplă multe lucruri într-o zi obinuită de muncă şi o seară mai mult decât banală la un hotel într-o margine de sat... Aici închid toate magazinele pe la 5-6. Din fericire am un Billa în drum care mă aşteaptă cu porţile deschise până la 7 jumate. Am găsit acolo un fel de piure de fructe în păhărele ca de iaurt. De fapt mi-am luat puţină ţeapă că am crezut că iau un iaurt cu fructe, dar de fapt era o combinaţie de măr şi căpşuni, piurate ca pentru bebeluşi.

Acum încerc în paralel să scriu aici şi să mă uit pe PRO 7 la Germany’s Next Top Model, şi observ cu neputinţă cum Heidi Klum câştigă în defavoarea blogului. Gata, reclamă. Nu pot să nu compar emisiunea lui Heidi cu emisiunea de la noi „by“ Botezatu. Am văzut mai multe sezoane de Germany’s Next TM şi toate mi-au plăcut foarte mult. Şi asta în primul rând pentru că Heidi este aşa elegantă, amuzantă şi profesionistă. Botezatul pe de altă parte, după emisiunea „Burlacul“ unde a încercat să îşi facă o imagine de lover boy romantic, dă cu muncii în fasole căutând top modelul României. Am renunţat după episodul doi să mă mai uit, mai mult de ruşine că îşi dă toată ţărănia pe faţă. Dar aici se vede adaptarea emisiunii la cultura naţională – în timp ce nemţii filtrează toate seminţele de scandal, în emisiunea românească tocmai alea se cultivă cu grijă, căci la noi spălatul rufelor în public are trecere. Ce să zic... fiecare primeşte ce merită.

Şi acum că s-a terminat reclama, să trec rapid în revistă şi chestia faină a zilei: am primit două veşti bune - vine sormea weekendul viitor în vizită şi Dan în celălalt. Doamne-ţi mulţam’!

Ziua 3

În sfârşit o şedinţă! Îmi plac şedinţele, întotdeauna mi s-au părut motivante. Astăzi a fost prima discuţie oficială despre cele două proiecte în care mă voi implica. Unul dintre ele este în stare avansată, aşa că mi s-au repartizat doar nişte sarcini de execuţie. Celalalt în schimb, proiectul pentru care am fost de fapt chemată (şi angajată, dacă măgândesc bine), acum se naşte iar eu sunt una din moaşe. Astăzi am stabilit obiectivele şi etapele procesului, iar ca sarcină pentru întâlnirea viitoare am primit o temă de cercetare - punctul meu forte!  Sunt încântată.

Ziua 2

1 Martie Mărţişor! Baba mea.

Aici a fost ceaţă jumătate de zi dar soare cu dinţi mai apoi. Cum se traduce baba asta? Voi fi în ceaţă jumătate de an si pe urmă o să iau o decizie raţională (la rece) care o să mă lumineze?

A urmăit vreodată cineva dacă întradevăr vremea din ziua babei corespunde cu starea ta de spirit din cursul anului? Nici nu mai ţn minte cum a fost baba mea anul trecut, dar din fericire pentru anul ăsta pot face rapid un inventar, ca doar scripta manent.

Şi trecând la subiect – că doar am zis că scriu despre cestiile faine ale fiecărei zile – astăzi premiul merge către restaurantul din aeroport de la terminalul VIP. Mâncare excelenta la preţuri de săru’mâna. Să exemplific: meniul zilei pulpă de miel (cu os, ca în desene animate) cu ceva tocaniţă de legume si felii de mămăligă pane (!) = 4,30 EUR. Eeeeeee, viaţă! Dacă alegi totuşi ceva ce nu e în meniul zilei atunci e considerabil mai scump. Desertul de exemplu - strudel cu brânză dulce, dar mult mai consistent ca la noi = 5 EUR...

Ziua 1

După un somn scurt, agitat şi înfrigurat, mi-am început ziua 1 din 26 cu soare şi vreme de primăvară. Zâmbet larg. Mă preia un coleg de la hotel şi mergem la serviciu. Memorez drumul.

Dar nu vremea a fost chestia faină a zilei, şi nici colegii sau munca – pentru că le cunosc pe amândouă şi ştiam ce mă aşteaptă – ci o victorie personală asupra unui inner deamon.

Pentru că accesul la birou nu este tocmai la îndemână, mi-a fost pusă la dispoziţie o maşină de serviciu. Sinceră să fiu, numai gândul că va trebui să conduc singură în Austria a cântărit jumătate din grijile dinainte plecării. Am carnet abia de un an jumate dar nu am prea condus (max. 350 km), de aceea am exersat mai intens în zilele dinaintea plecării.

În fine, îmi iau în primire maşina , 6 viteze, studiez puţin problema şi plec înspre hotel pe drumul memorat dimineaţă. Ajung în dreptul hotelului, fac dreapta pe singura stradă la drepta pe care am văzut-o pe bucata aia de drum şi mă trezesc deja pe banda ce urcă pe autostradă. Nasol.

Imediat după intrarea pe drum e o parcare. Opresc. Mă dau jos să văd dacă pot da cu spatele. Nu pot, e drum cu o bandă şi mai vin maşini. Ok, urc şi cobor unde o fi prima ieşire. După câţiva kilometri mă gândesc că nu ştiu câţ alţi kilometri mai sunt până la prima ieşire. Opresc într-o parcare şi îl sun pe Dan, pentru confort psihic. Vreau să îmi confirme că nu am altceva de făcut decât să cobor la prima ieşre şi să întorc. Îmi confirmă, dar mă şi ceartă că nu am luat GPS-ul la mine. Mai merg o vreme şi îmi iau flashuri că merg cu 80 pe o autostradă super aglomerată. Văd o benzinărie şi opresc să întreb cât mai e până pot întoarce. Îmi spun că şi de aici se poate întoarce aşa că merg pe jos să testez terenul. Se poate dar trebuie să fiu atentă pe care bandă mă încadrez, că sunt 3 şi fiecare duce altundeva. Plec cu maşina, mă încadrez bine, îmi iau alte câtvea flashuri si cobor de pe autostradă unde am urcat. Acum venind invers observ şi intrarea către hotel, muuult înaintea clădirii, nesemnalizată şi mascată cumva de o cladire. Ajung cu bine.

Pentru un şofer cu puţine ore la volan, asta este o aventură. Spre surprinderea mea, nu am avut nicio problemă să controlez maşina, şi chiar mai puţine decât aş fi crezut să îmi stpânesc emoţiile. Am avut un mic moment în care aproape că începuse panica, dar cumva l-am evitat. Mă bucur. Acum nu mai am emoţii să conduc.   

Vienna waits for me

  Billy Joel - Vienna

Blogul meu a hibernat puţin în ultima vreme, dar am hotărât să îl scot din toropeală –şi nu oricum ci cu o serie de postări zilnice, timp de 4 săptămâni.

Noul meu job a presupus o mulţime de călătorii de serviciu până acum: am fost la Iaşi, unde nu am văzut mai nimic în afară de micul aeroport din pădure şi serpentinele până în oraş, apoi am fost la Cluj, unde am petrecut 3 seri la rând şi în a 4-a zi mi-a fost rău, apoi direct la Timişoara, unde am mers la un concert al Filarmonicii de muzică rock (super!), iar săptămâna asta am fost la Chişinău, unde în mod predictibil e ca la noi.

Astă seară plec într-o altă călătorie – mama clătoriilor de serviciu: plec la Viena şi stau 4 săptămâni ca să lucrez la un proiect HR la sediul central. Am ceva emoţii pentru că e o perioadă destul de lungă, de aceea am zis că o să îmi ţin de urât cu blogul postând chestiile faine întâmplate în fiecare zi. Dar voi începe de mâine... azi îmi permit să mai am emoţii, pentru că ninge şi zborul meu e la 10 seara :-׀

New Year resolution anybody?

Cică sfârşitul de an este momentul să tragi linie şi să analizezi. Ce a fost bun, ce a fost rău, ce am învăţat şi ce ne propunem pentru anul viitor. Cică noul an e o poarta prin care treci numai cu cele bune, un nou început.

Aşa o fi?

Câţi fac întradevăr asta: trag linie şi analizează? De când vă ştiţi voi, de câte ori aţi stat în mod conştient la final de an (sau la orice alt final) să rememoraţi ce s-a întâmplat în perioada precedentă, să meditaţi asupra bunelor şi relelor şi să trageţi învăţături din asta, materializate în planuri de acţiune pentru viitor? Câţi dintre voi au intrat în 2011 cu o idee precisă despre ce vor face în acest an, cu un obiectiv clar înspre care au început deja să se îndrepte?

Cum ne asigurăm că următorii 10 ani din viaţa noastră vor însemna experienţă de 10 ani şi nu experienţă de un an, de 10 ori?