Am tăiat-o noi şi Anghelii Sâmbătă la 8 dimineaţa din Bucureşti, destinaţie Muntele Roşu lângă Cheia. Am ajuns in 2 ore jumate, la 11 deja luasem cărarea la picior. Iniţial am zis că mergem până la Cabana Ciucaş şi de acolo, în funcţie de cât va fi ceasul, decidem dacă mai avem sau nu timp să urcăm şi pe Vf. Ciucaş.
Am mai fost acum 4 ani la Muntele Rosu, în plină iarnă, dar nu am făcut nicio drumeţie. Ne-am luat însă acum revanşa. Vreme foarte frumoasă în prima parte a drumului, mult soare deşi vânt puternic, şi mulţi ghiocei şi brânduşe prin pădure.
N-a durat chiar aşa mult până la Cabana Ciucaş, care oricum e închisă pentru renovare, dar s-a mai răcit vremea. Dacă intră soarele în nori îţi pui căciula şi gluga şi închizi toate fermoarele posibile. Picnic în frig şi vânt pe o pajişte uscată lângă un şantier nu e scenariul ideal, dar suficient de bun pentru noi. Pentru că era abia două fără şi o oră jumate pâna la vârf am zis că merită să continuăm. În poza de jos Vf. Ciucaş e al doilea de la stânga la dreapta.
Am dat de zăpadă pe traseu, a două jumătate a urcuşului a fost integral pe zăpadă. Nu am avut parazăpezi şi nici băţ de schi, ca lumea care mai trecea pe lângă noi, dar nu am avut absolut nicio dificultate în a urca. Aş putea spune că încălţămintea decide reuşita unui urcuş. Iar eu am avut unele care m-au surprins. Ghetele mele de munte luate în anul doi de facultate, cu care am bătut munţii ţării câteva veri la rând, şi-au cam făcut datoria şi am zis să le înlocuiesc. Am găsit la Decathlon o ofera pentru ghete de tracking pentru copii si pentru că numerele mergeau până la 38 mi-am luat şi eu şi Andreea. Nu mă aşteptam să dau de zăpadă pe traseu, ce-i drept, credeam că o să ne plimbăm cel mult prin noroi. Dar vreau să spun că ghetele mele au rezistat eroic, nici măcar nu mi-a intrat apă înauntru.
Aşa că am ajuns întregi şi deloc obosiţi pe vârf, unde am prins foarte puţin soare. Ştiu că din poză nu prea rezultă că ăla e stâlpul care indică Vf. Ciucaş 1954, dar trebuie să mă credeţi pe cuvânt că asta se ascunde în spatele ruginei de sus de tot.
Pe cât de confortabil mă simt urcând, e atât de mult urăsc coborârile. Aşa îţi nenoroceşti picioarele şi aşa cred că faci şi febra musculară. Măcar jumătate de drum a fost distractiv că am coborât pe zăpada, adică ne-am dat ca pe derdeluş la vale, mai pe picioare, mai pe fund.
Per ansamblu o zi plina: 2 ore jumate cu maşina, 4 ore urcuşul, 2 ore coborâşul, grătar la întoarcere, fabră musculară şi dormit la cabană. Mai vrem!
