miercuri, 14 aprilie 2010

Frustrarea căutării unui loc de muncă


Odată cu trecerea timpului, vacanţele devin parcă din ce în ce mai scurte. Cel puţin asta mi-a fost senzaţia de Paşti şi de Crăciunul care au trecut. Se zice că atunci când eşti om al muncii, timpul trece mai repede; dar credeţi-mă că nici să stai acasă toată ziua nu e mai bine. 

A trecut deja o lună şi jumătate de când am început căutările unui loc de muncă, şi se pare că va mai dura o vreme... Nu ştiu cum e în alte domenii (în afară de IT, unde ştiu sigur că e bine), însă la Resurse Umane pot spune că nu prea ai de unde alege un post. Piaţa de HR de la noi nu e încă suficient de matură încât să tranzacţioneze profesionişti talentaţi dar puţin experimentaţi (adica eu :D). Deocamdată se caută persoane cu experienţă de cel puţin 3-5 ani, chiar şi pentru cele mai banale funcţii. Cred că doar multinaţionalele înţeleg conceptul de investiţie în forţa de muncă, adică angajarea tinerilor cu potenţial şi formarea internă a acestora. Pe termen lung, această strategie este foarte eficientă, dar mentalitatea românească nu este setată să urmrească efecte pe termen lung ci dimpotrivă, vrea rezultate imediate şi cât mai mari. Asta mi se pare cel mai frustrant. Da, mai e muuult până departe!

Un comentariu:

Andreea spunea...

Eu stau de 3 luni acasa, Hr-ul e abia la inceput in Romania; iar, din multinationale nu prea se pleca , ca sa ne ducem noi :))
Depressing again, dar numai asa ne putem specializa in gatit.

Trimiteți un comentariu