Sefii si trainingul

Cred ca o sa transform titlul postarii trecute intr-o categorie, ca ma tot loveste inspiratia cu exemple pentru noi episoade.

Asadar, din categoria "A fi sef e lucru mare", azi despre training.

Discutam la un moment dat cu un sef de departament despre o recrutare planificata, si am constatat ca avea de gand el insusi sa instruiasca pe acel angajat. De cele mai multe ori asta este o ideea buna, dar nu intelegeam de ce ar fi vrut sa faca asta acum, dupa ce avusesem la sediul central pentru training doi angajati ai departamentului sau cu ceva timp in urma. Chiar i-am reamintit situatia si raspunsul a fost ca din motive de cost, respectiv nu vrea sa plateasca o saptamana de cazare. 
Zic - ce noroc, exista o locuinta oricum inchiriata si se intampla ca in saptamana respectiva sa fie disponibila, deci nu presupune niciun cost. 
Pauza. 
Ii aduc aminte ca ceilalti doi colegi au fost foarte multumiti de trainingul de aici, si chiar si de la persoanele care i-au instruit am primit un feedback foarte bun despre derularea trainingului. "Sunt sigura ca si tie ti-au transmis acelasi feedback bun". 
Alta pauza. 
"Nu??" 
"Pai cui nu-i place sa viziteze un alt oras o saptamana?" imi spune el si eu nu-mi cred urechilor. Seful traia cu impresia ca angajatii au fost plecati in vacanta si-i spun sa nu o ia asa ca nu au fost totusi la distractie aici. 
"Eu nu o iau, dar ei o iau asa"....

Si asta in conditiile in care stiu sigur ca ai mei colegi care i-au instruit pe cei doi si-au facut treaba foarte serios, de altfel de aceea au si apreciat cei doi trainingul atat de mult, ca au avut ocazia sa gaseasca raspuns la niste intrebari particulare si sa vada ce se intampla si mai departe de bucatica lor. Normal ca le-a placut, si normal ca din cauza asta trainingul a fost si unul eficient! 

Concluzia sefului lor insa e sa nu trimitem angajatiii la training pentru ca ...le place!!

Alte mentalitati intalnite pe tema training, sa zicem ca putin mai justificate dar tot gresite, mai sunt (1) "Nu il trimit la training pentru ca are prea multa treaba si nu-mi permit sa las pozitia descoperita cateva zile", (2) "Stie deja suficient cat sa isi faca treaba", sau daca trebuie ca seful sa intruiasca el insusi un subaltern (3) "Pana ii arat cum sa faca, mai bine fac singur si de 5 ori mai repede".

Am avut totusi norocul ca oamenii cu care am lucrat pana acum sa fie doar intr-o mica proportie reprezentati ai categoriei de mai sus. Oricum, un obstacol de gen pe ici pe colo imi pare ca face cursa mea doar mai interesanta!

A fi şef e lucru mare

Am observat că unii manageri îşi asumă selectiv rolul. Contrar miturilor constat că managerii (vorbim aici de 4-5 subalterni) nu abuză de autoritate ameninţând şi pedepsind, ci dimpotrivă evită să impună măsuri sau să critice. Aş spune chiar că depun eforturi pentru a se face plăcuţi, să nu deranjeze pe careva. Sunt în schimb destul de vocali când vine vorba de a aduce la cunoştinţa managementului superior frustrările “echipei”.  Am pus între ghilimele echipa pentru că am mai observat că se întâmplă ca relatarea să se refere la propriile nemulţumiri, însă dintr-un motiv sau altul “echipa” e percepută a avea mai mult impact în comunicare.

Ar fi minunat dacă aceşti unii ar realiza impactul total pe care îl au asupra echipei, respectiv că nemulţumirile proprii ajung să fie adoptate de ceilalţi angajaţi dacă nu sunt filtrate. Şi e firesc să fie aşa; ca manager eşti cel la care apelează colegii în situaţii dificile, eşti cel care are experienţa şi cunoştinţele profesionale avansate, cel care ia deciziile, de cele mai multe ori cel apreciat şi admirat din punct de vedere profesional. Doar că puţini subalterni sunt aceia care diferenţiază între profesional şi personal când vine vorba de plângeri¸aşa că atunci când te plângi în faţa angajaţilor despre propriul tău şef de exemplu, aceştia or să internalizeze direct părerea ta negativă, fără să fi lucrat în mod direct cu superiorul respectiv sa o confirme. La fel, dacă un angajat vine să ţi se plângă de una-alta, şi tu la rândul tău i te plângi că resimţi aceeaşi nemulţumire, normal că se crează în echipă un sentiment general de demotivare care se autoalimentează.

Rolul de manager se asumă, ca într-o căsătorie, la bine şi la greu. Poţi fi sigur că dacă echipa pe care o conduci este demotivată, cea mai mare putere de a schimba ceva e la tine. Trebuie doar să îţi asumi rolul.

Weekend în Bucureşti

Din când în când ne mai nimerim şi prin Bucureşti în weekend, de când  a început anul chiar mai mult decât ne-am fi dorit, şi în momente de genul acesta îţi simţi pusă la încercare imaginaţia încercând să cauţi ceva de făcut. Da, e capitala, ar fi atâtea de văzut şi de făcut, dar când e să le iei la bani mărunţi (1) le-ai cam bifat în cei 9 ani de “cetăţenie” şi (2) activităţile aici sunt al naibii de scumpe.

Aşa am ajuns să alegem Antipa sâmbătă dupa-amiaza, că s-a redeschis în toamnă şi sunt cozi interminabile de fiecare dată când trecem pe Kiseleff prin faţa muzeului. Norocul nostru că nu mai era nimeni la coadă cu 2 ore înainte să închidă şi n-am îngheţat aşteptând. Pentru 20 Lei biletul de persoană adultă, absolventă şi ne-pensionară, deci nu ieftin dar nici prea scump, am vizitat noua variantă a Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa. Muzeul era foarte frumos şi înainte, foarte vizitat şi cu siguranţă profitabil, dar acum parcă e world-calss. Şi am vizitat ceva muzee şi pe dincolo, deci spun cu mâna pe inimă că e foarte fain. Are vitrine aranjate mişto, filme proiectate pe ici pe colo cu diverse animale în habitatul lor, touch-screen-uri că e la modă, o colecţie de fluturi fenomenali, şi o bucată de peşteră realizată foarte realist, cu inclusiv o replică a gheţarului din peştera Scărişoara (Dan şi-a dat seama primul). Eu una recomand sincer muzeul pentru o dupa-amiaza in Bucureşti, de altfel am fost uimită sa văd că marea majoritate a vizitatorilor erau de vârsta noastră, cred că am văzut doar 2 cupluri cu copii, şi ăia erau de gradiniţă deci nu cred că au rămas cu mare lucru.

Astăzi aceeaşi dilemă, ce facem unde mergem? Vroiam să iesim la aer aşa că am ales Mogoşoaia că are şi grădină mare. Ultima dată am fost acolo acum 5 ani (exact 5 ani, cred ca era 8 Martie), aşa că mai mergea o tură. Palatul se vizitează pentru considerabil mai puţini bani, 5 Lei, şi cel mai frumos lucru de acolo e de fapt  arhitectura. Mă fascinează casele în stil Brâncovenesc, şi asta e tocmai reşedinţă de neam de Brâncovean. Dacă ar fi să-mi construiesc vreodată o casă atunci una din asta aş vrea, fără discuţie! 

Sper ca ăsta să fi fost ultimul weekend acasă pentru o bună bucată de vreme, că doar a început primăvara şi cu asta şi sezonul traseelor, biciletelor şi pensiunilor pe te-miri-unde.