Dați play înainte de lectură:
Niciun alt oraș pe care l-am vizitat nu m-a impresionat mai mult decât Barcelona. Este un oraș artistic, excepțional. Oameni deosebiți au gânditi Barcelona in stil mare de-a lungul timpului, și creaţia continuă.
Din punct de vedere urbanistic, orașul impresionează la fiecare pas. Văzut de sus, pare o foaie de matematică, având străzile dispuse ca un grilaj iar clădirile înalte construite astfel încât să adăpostească o curte interioară. Mai multe bulevarde traversează orașul, printre care Avinguda Diagonal, un bulevard de 11km ce taie orașul pe diagonală, şi Avinguda Meridiana, care duce de la Sud la Nord, ambele construite încă din 1860. Barcelona are foarte multe parcuri, spatii verzi de-a lungul șoselelor late, o rețea de metrou si trenuri foarte extinsă și incredibil de mulţi turiști.
Barcelona îşi datorează evoluția urbanistică in principal expozițiilor mondiale găzduite în 1888 si 1929, pentru a căror pregatire au fost întreprinse lucrări majore de restaurare si modernizare a parcurilor și piețelor publice, și nu numai. Dealul Montjuic a fost urbanizat special pentru expoziția din 1929, dar rămâne pana astăzi un punct de atracție al orașului. Si dacă nu ar fi fost expoziția din 1888, Antonio Gaudi si arhitectura lui catalana modernista nu ar fi ajuns probabil să fie atat de repede cunoscute la nivel mondial.
Clădirile lui Gaudi sar in ochi, sunt inconfundabile, fac parte dintr-o cu totul alta clasa. Forma și culorile sunt ...diferite, înspre ciudate, dar asta doar pana ajungi să afli mai multe despre sursele de inspirație si tehnicile de contructie folosite de Gaudi acum mai bine de 100 de ani. Am vizitat mai întâi La Pedrera - un bloc de locuinte proiectat de Gaudi la cererea familiei Mila - deoarece clădirea găzduiește și un muzeu dedicat arhitectului. Mai văzusem clădirea in poze, chiar și de afara acum 4 ani, dar e cu totul altceva când intri sau când te afli pe acoperiș. E senzațional. Toate elementele decorative au de fapt o utilizare practica: mozaicul din gresie protejaza împotriva umidității, “soldații” sunt coșuri de fum, celalalte turnulețe acoperă casa scărilor sau rezervoarele de apa, curțile interioare (“găurile” din clădire) aduc lumina naturala in apartamente. Pana si camerele sunt dispuse in funcție de nivelul de zgomot si de intensitatea luminii naturale.
Dar toate pălesc in fata catedralei Sagrada Familia, un omagiu adus Sfintei Familii si Naturii totodată. Trebuie văzuta, e monumentala. Cu greu realizez ca toată a putu încăpea in mintea unui singur om. Si nu e vorba (doar) de dimensiuni – a fost proiectata să cuprindă 10.000 de persoane, printre care un cor de 1200 – ci mai ales despre abudenta detaliilor, evidente si mai puțin evidente: sculpturi cu simboluri ascunse, ferestre ce canalizează lumina naturala, vitralii care prin anume culori aduc lumina in anume zone, coloane din materiale diferite care susțin greutăți diferite, și altele. Am plecat de acolo cu sentimentul ca trăiesc degeaba.
Va urma.
