De Martea trecuta sunt din nou in campul muncii, ca Specialist Resurse Umane la o banca. Ma voi ocupa de relatiile de munca (parte destul de delicata si ocolita), relocari de personal intre sediile internationale ale grupului, si putin pe partea de compensatii si beneficii, mai exact raportare pe un anume segment.
Dupa doua luni de vacanta fortata, in care m-am obisnuit cu un anume ritm si anume activitati, calitatea de salariata mi se pare rapitoare de timp. Si asta cu toate ca se intuneca la ora 8 in perioada asta.... Parca nu mai am timp de nimic odata intoarsa acasa, doborata de stresul adaptarii la nou. A dat din nou navala frustrarea muncii in Bucuresti - programul rigid de la ora 09:00 la 17:30 (tot e bine ca nu e 18:00), aglomeratia incredibila de la metrou, cele 50 de minute petrecute pe drum si imposibilitatea de-a mai citi in aglomeratia asta. Si cand se mai sinucide cate unul, din cand in cand, la metrou si blocheaza traficul, parca imi vine sa-mi iau lumea in cap si sa ma mut la tara. Din pacate am ca termen de comparatie ultimul loc de munca, unde am avut marele noroc sa pot lucra 8 - 4.30, o binecuvantare pentru viata la capitala. Rau e sa te obisnuiesti cu binele...
Despre locul de munca in sine nu ma pronunt deocamdata; este prea devreme ca sa am o parere formata si in prima impresie nu cred. Sunt curioasa cum va evolua relatia cu superiorul, caci asta e factorul care face diferenta intre "imi place" si "nu-mi place" la serviciu. Ma bucur totusi ca am intrat intr-o companie solida, cu un departament de Resurse Umane mare si complex, foarte dinamic, de unde categoric am numai de invatat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu